full screen background image

8 mai – Evaluări cu stres

Suntem pe ultima suta de metri a acestui an școlar. Mai ales dacă ne gândim la cei care au susținut, susțin în această perioadă sau vor susține în foarte scurt timp, tot felul de examene și evaluări. Începând cu cei de clasa a II-a și terminând cu cei ce-și pregătesc examenele din învățământul universitar…

Nu știu cum se face, dar aceste evaluări sunt planificate tocmai când afară se simte din ce în ce mai mult parfum de vacanță, iar atenția elevilor zboară unde nici cu gândul nu gândești, dincolo de pereții sălilor de clasă. Dar, suprinzător sau nu, la fel se întâmplă și în foarte multe alte țări. În prag de vară se evaluează cunoștințe. Doar că, pe alte meleaguri, parcă stresul e mult mai mic.

De ce se întâmplă ca, la noi, cei mici evaluați să fie cu mult mai apăsați de stresul evaluărilor naționale? Unii ar putea spune că ai noștri sunt mai responsabili și mai interesați de performanță, decât în alte țări. Și că la noi încă se face carte cu seriozitate… Astfel de afirmații legate de învățământul românesc, doar în cazul unor dileme de acest gen, le mai auzim… Sau când un elev din câteva mii obține o perfomanță remarcabilă la vreo olimpiadă internațională. În rest, învățământul românesc a coborât sub nivelul mării.

Alții ar putea spune că cei mici sunt stresați din cauza unora care au stau drept, dar au gândit strâmb, luând decizia de a împovăra micii elevi cu examene inutile.

Multe motive… Toate identificate de părinți… Căci cei mici nu-și pun problema de ce sunt stresați. Ei doar sunt și atât. Iar stresul lor, aș spune, cu riscul de a supăra pe unii, este cauzat nu de cei de la minister, ce au decis ca elevii să fie testați la nivel național, și nici de responsabilitatea maximă ce le dă ghes. Ci vine în multe dintre cazuri din direcția părinților. Căci am senzația că cei mari încă nu au înțeles îndeajuns cum stă treaba cu evaluările naționale. Astfel încât să-i lămurească și pe cei mici. Pentru că își imaginează că o astfel de evaluare e o ocazie de a pune o eticheta – bun sau rău – sau de a face un clasament și nu de a pune un diagnostic. Pentru că asta sunt la nivel declarativ și ar trebui să fie și în fapt evaluările naționale. Sau mai simplu… E ca la medic. Un fel de consult în urma căruia se dorește stabilirea stării de sănătate a pacientului și stabilirea unui eventual tratament, ce îl va face să se simtă mai bine. Nimeni nu îl pune în carantină.

E drept acum că nici la medic nu mergi cu gura până la urechi, așa cum nici la o evaluare națională nu vei merge. Dar nici cu lacrimile atârnând sau cu cearcănele agățate sub ochi, din pricina nedormitului din ultimele nopți. Și toate acestea pornind de la îndemnurile stimulatoare ale unora dintre părinți: ,,Să fii atent! Ai grjă să nu mă faci de rușine!” De parcă cel mic poate cuantifica de unde și până unde începe și se termină rușinea părinților…

Gândul cel mai potrivit cu care e bine să plece de acasă elevul spre orice evaluare cred că e următorul: ,,Astăzi voi încerca să fiu cât de bun pot. Să arăt cât de multe știu și să aflu unde mai am de învățat, pentru a fi mai bun”. Căci am mai spus-o: nimeni nu le știe pe toate! Nici elevul, nici părintele, nici profesorul, nici ministrul, fie chiar și cel al educației. Pentru toți mai e loc de o doză sau mai multe de învățătură. Succes, așadar, tuturor celor evaluați, în drumul spre a fi mai buni!

ARTICOLE ASEMANATOARE

comments

comments