full screen background image

Depozite necontrolate de deșeuri și materiale vegetale, în albiile unor cursuri de apă din judeţ

În cadrul Colegiului Prefectural Suceava care a avut loc joi, directorul Sistemului de Gospodărire al Apelor, Daniel Drăgoi, a prezentat raportul privind acțiunea de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă și au fost realizate și întreținute șanțurile și rigolele în localități, pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor mari.

Verificări au fost făcute, prin sondaj, în 84 de localităţi, în perioada 20 martie – 21 aprilie, cu participarea reprezentanţilor Sistemului de Gospodărire al Apelor, Gărzii de Mediu, Inspectoratului Pentru Situații de Urgență, Gărzii Forestiere și Instituției Prefectului.

Șanțurile și rigolele de scurgere de pe raza localităților verificate sunt în general întreținute corespunzător; la data controlului, unele dintre executivele locale au demarat acțiunea de decolmatare și igienizare a acestora.

Au fost verificate cursurile principalelor râuri din județul Suceava (Siret, Suceava, Moldova și Bistrița), precum și pâraiele din bazinele hidrografice ale acestor râuri.

Comisia a constatat că toate primăriile din județ au încheiat contracte cu agenți economici care au ca obiect de activitate gestionarea deșeurilor.

În urma verificării salubrizării cursurilor de apă, s-a constatat prezența deșeurilor menajere de tip PET și a crengilor rezultate din toaletarea vegetației de pe cursurile de apă.

Deficiențe majore (depozite necontrolate de deșeuri și materiale vegetale) au fost găsite la Vicovu de Sus, pe râul Suceava, la Straja, pe râul Suceava, la Berchișești, pe pâraiele Berchișești și Corlata, la Frasin, pe râul Moldova și pe pârâul Suha, și la Brodina, pe pârâul Cisti.

De asemenea, au fost identificate depozitări de bușteni (circa de 20 mc) în albia pârâului Cisti, în comuna Brodina. SC Leonard Forest SRL a fost sancţionată cu avertisment şi s-au impus măsuri de ridicare a buştenilor.

În urma controlului, comisiile au trasat măsuri administrațiilor locale, în vederea prevenirii unor situații de urgență datorate inundațiilor, precum și pentru salubrizarea zonelor menționate în procesele verbale întocmite.

comments

comments