full screen background image

25 aprilie – Lume ninsă

E vacanță pentru cei din curtea școlii. A fost și săptămâna trecută, pentru cei mai mulți. E drept că au fost vreo două-trei zile în care privind pe fereastră ai fi fost tentat să crezi că se apropie venirea lui Moș Crăciun, dacă nu ai fi văzut, întorcându-ți privirea spre masa din bucătărie, ouăle frumos înroșite ce au rămas de la festinul de Paști.

Ce-i drept, eu le-am recomandat copiilor de la școală să se odihnească în prima săptămână, să se relaxeze, să iasă afară la joacă. Nu m-am gândit că bulgăreala va fi o opțiune. Cred însă că și-au găsit lucruri relaxante de făcut chiar și în casă… Pentru că pe site-urile cu jocuri, cu siguranță temperatura nu a scăzut sub 0 grade, iar cărțile, dacă au fost o opțiune, țin chiar de și mai mult cald. Așa că au acceptat surpriza vremii, fără să-și pună prea multe întrebări.

Mai greu însă a fost pentru adulți să accepte capriciile vremii. Așa că au luat la analizat cauzele ce au făcut ca albul florilor ce au împodobit copacii să fie acoperit de albul zăpezii.

Unii, mai înclinați spre ale bisericii, au spus că suntem păcătoși. Au concluzionat public pe rețelele de socializare, că primim exact ceea ce merităm.

Unii, mai înclinați spre ale științei, au spus sec și pe un ton indubitabil că e din cauza poluării. Adică tot un fel de păcat, dar mai teluric. Ce ține mai mult de viața materială, decât de cea spirituală.

Și unii și alții au fost destul de vocali și fermi, convinși de dreptatea pe care o au. A fost însă și o a treia categorie de analiști a stării vremii și stării de sănătate spirituală și materială. Aceștia însă și-au afirmat teoria pe un ton mai scăzut. Așa cum stă bine oricărui adept al teoriei conspirației: e din cauza rușilor. Ei sunt cei care fac tot felul de teste înlocuind bombele nucleare cu astfel de tactici ce schimbă clima radical. Eu știam că de la ruși vine ploaia… dar uite, mai nou, de la ruși vine zăpada în aprilie.

Ascultând toate teoriiile, mi-am dat seama că iar sunt pe dinafară. Iar nu am avut o poziție fermă și nu am reușit să mă aliniez de o parte sau alta a opiniilor. Am luat zăpadă de aprilie ca pe o întâmplare. Doar părerile exprimate mi-au stârnit interesul, pentru că fiecare reacție îmi spune câte ceva despre cel care a exprimat-o.

Oricum, încă mai cred că lumea asta e frumoasă, ninsă sau nu în aprilie, și atât de suprinzătoare mereu prin oamenii ce o colorează. Și-mi mai administrez o doză de educație, ca să pot zâmbi în fața celor bisericoși, a celor studioși și a celor secretoși.

comments

comments