full screen background image

Neamț: Pericol maxim de avalanșă în masivul Ceahlău începând de marți

Salvamontiștii nemțeni trag un semnal de alarmă cu privire la pericolul de avalanșe care există în masivul Ceahlău, din cauza straturilor succesive de zăpadă depuse în ultimele zile.

Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț, a precizat că pericolul maxim va fi începând de marți, atunci când vremea se va încălzi.

”Un strat nou de zăpadă grea s-a depus peste cel existent, crescând considerabil riscul producerii avalanșelor pe pante cu o înclinație de peste 30 grade. Critic va fi începând de marți și până sâmbătă, când se anunță o încălzire accentuată. Au fost puse anunțuri atât la punctele Salvamont cât și la ghișeele Parcului Național Ceahlău”, a spus Raul Papalicef.

Singurul traseu deschis turiștilor este din Izvorul Muntelui prin Curmătura Lutul Roșu, cu deviația din zona Jgheabului Cabanei prin traseul ce vine dinspre Hotare și Șeaua Lespezi.

AGERPRES

comments

comments