full screen background image

Prețurile energiei diferă de la o regiune la alta. Moldovenii plătesc cel mai mult

Liberalizarea, chiar şi parţială a pieţei energiei, are deja efecte asupra facturilor plătite de români pentru curentul electric. Preţurile diferă de la o regiune la alta. Astfel, locuitorii din zona Moldovei primesc cea mai scumpă energie. Şi asta în timp ce bucureştenii plătesc cel mai mic preţ pentru energia consumată.

Preţul plătit de clienţii casnici pentru fiecare MWH facturat a fost de 411 lei, fără taxe, anul trecut. Bucureştenii şi ardelenii au plătit mai puţin decât moldovenii şi oltenii.

Preţul plătit de populaţie depinde în primul rand de tarifele stabilite de stat pentru transport, distribuţie şi furnizare. Dar și de modul în care furnizorii îşi negociază contractele pe piaţa liberă.

În medie, un client casnic a consumat anul trecut 118 kWH pe lună, dar şi în acest caz sunt diferenţe, în funcție de regiuni.

80% din energia care ajunge la clienţii casnici este cumpărată de pe piaţa liberă. Restul e asigurat de NuclearElectrica şi Hidroelectrica la preţuri reglementate. Liberalizarea pieței se va încheia la finalul anului.

STIRI.TVR.RO

comments

comments