full screen background image

8 aprilie – Ziua Internaţională a Romilor

Data de 8 aprilie marchează, din punct de vedere istoric, reuniunea la nivel internaţional a organizaţiilor romilor din lume în cadrul primului Congres Mondial al Romilor, ce a avut loc la Londra, în anul 1971.

Cu această ocazie, s-a adoptat simbolul comunităţii romilor – roata cu spiţe, iar cântecul “Gelem, gelem” a devenit imnul său internaţional. Tot în anul 1971 s-a adoptat şi steagul internaţional al romilor: jumătatea de jos este verde – simbol al câmpurilor înverzite, iar jumătatea de sus albastră – simbol al cerului senin. La mijlocul steagului se află o roată roşie, care simbolizează soarta şi nomadismul tradiţional, în relaţie cu aria de origine – India.

“În România, ziua de 8 aprilie a fost consacrată drept “Sărbătoarea etniei romilor din România” prin Legea nr.66/2006.
În acest context Asociaţia Partida Romilor Pro Europa, Filiala judeţului Suceava, transmite un călduros “La mulţi ani!” , multă sănătate, fericire, putere de muncă, pace şi linişte sufletească tuturor romilor din judeţul Suceava.”, transmite preş. asociaţiei, Vasile – Virgil POHOAŢĂ.

Ziua Internaţională a Romilor, prefectul judeţului, Mirela Elena ADOMNICĂI, a transmis următorul mesaj:

“La Primul Congres Internațional al Romilor ce s-a desfășurat la Londra, în anul 1971, a fost adoptată Ziua Internațională a Romilor.

Celebrată în întreaga lume, data de 8 aprilie, constitue prilej de sărbătoare atât pentru toți cetățenii români de etnie romă cât și pentru cei care le apreciază istoria, tradițiile, meșteșugurile și diversitatea culturală, fapt ce a dus la dezvoltarea noastră ca și identitate.

Cu acest prilej, permiteți-mi să aduc un pios omagiu romilor care au fost victime ale Holocaustului sau care au pierit în cele două războaie mondiale.

În calitate de prefect al județului Suceava îi asigur pe toți cetățenii de etnie romă din județ că voi continua parteneriatul cu membrii comunității, în vederea îndeplinirii obiectivelor cuprinse în Programul Guvernului României 2017 – 2020 și a Stategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români de etnie romă.

Totodată, voi sprijini toate proiectele dumneavoastră, care sper să aibă o contribuție majoră în dezvoltarea comunității, în eliminarea marginalizării și tuturor formelor de discriminare.

Vă urez un călduros La mulți ani! și pentru că ne aflăm în preajma Sărbătorilor Pascale vă doresc multă sănătate, fericire și împliniri.”

comments

comments