full screen background image

România a obținut protecția europeană pentru Novacul afumat din Țara Bârsei

România a reușit să înregistreze la nivel european “Novacul afumat din Țara Bârsei” ca produs de Indicație Geografică Protejată (IGP), acesta fiind cel de-al patrulea produs românesc protejat în Uniunea Europeană, a anunțat, joi, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

“În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat astăzi, 6 aprilie 2017, decizia de înregistrare a denumirii în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate pentru produsul Novac afumat din Țara Bârsei (IGP)”, precizează MADR.

România are la această dată patru produse protejate la nivelul Uniunii Europene, respectiv Magiunul de Topoloveni cu IGP obținut în anul 2011, Telemeaua de Ibănești, cu Denumire de origine Protejată (DOP) obținută în anul 2016 și Salamul de Sibiu, tot cu IGP obținut anul trecut.

Potrivit sursei citate, Novacul afumat din Țara Bârsei (IGP) va deveni oficial al patrulea produs românesc protejat în 20 de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Cârnații de Pleșcoi și Scrumbia de Dunăre afumată sunt alte două produse care se află pe circuit la Comisia Europeană în vederea obținerii protecției la nivel european pentru sistemul de calitate Indicație Geografică Protejată.

La nivel național există în jur de 500 de produse tradiționale înregistrate la MADR.

Potrivit datelor MADR, în 2016, la nivel mondial erau garantate peste 1.500 de produse tradiționale din care UE deținea supremația cu 1.404. Cele mai multe produse protejate le avea Italia (296), Franța (243), Spania (205), Portugalia (139), Grecia (106) și Germania (96).

AGERPRE

comments

comments