full screen background image

Adoptarea și, apoi, abandonarea câinilor pe domeniul public al Rădăuțiului, amendată cu până la 1.600 de lei

La Adăpostul pentru câini fără stăpâni, adăpost situat la ieşirea din municipiul Rădăuți spre comuna Dorneşti, au fost realizate, prin efortul administraţiei locale, o serie de îmbunătăţiri pentru confortul animalelor, precum şi un ţarc ce asigură o suprafaţă mai mare de mişcare pentru animale.

La această dată, adăpostul găzduieşte peste o sută de câini, însă acolo pot sta, în condiţii bune, circa două sute.
Hrănirea şi întreţinerea câinilor se face după un program strict, la fel şi asistenţa medicală.

Suprafaţa ţarcului exterior este de circa 160 de metri pătraţi, acesta este dispus în trei compartimente, unul pentru câinii masculi, celelalte două pentru femele, iar investiţia a fost de 29 de mii de lei.

Adăpostul are o suprafaţă de trei sute de metri pătraţi, suprafaţă care a fost împărţită în 16 ţarcuri.

În momentul când un câine comunitar ajunge la adăpost, este supus unei proceduri complete, procedură care cuprinde mai multe etape, de la crotaliere la deparazitare, în conformitate cu normele impuse.

Accesul publicului în adăpostul pentru câinii fără stăpân este permis zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 12.00 – 14.00, pentru revendicări sau adopții.

Revendicarea sau adopția, conform legii, se face cu actul de identitate, pe baza unei declarații – angajament semnată de solicitant, iar adopția este gratută. Persoanele care adoptă câini trebuie să facă dovada unei suprafețe locative de cel pițin 2,5 mp pentru fiecare câine adoptat.

Este interzisă adoptarea și, apoi, abandonarea câinilor pe domeniul public al municipiului Rădăuți.

Pentru nerespectarea prevederilor legale, amenda este de la 300 la 800 lei și chiar 1.600 lei, potrivit Regulamentului privind întreținerea și circușația câinilor cu stăpân în Rădăuți.

Primăria municipiului Rădăuți face apel către toți cetățenii să sesizeze în scris orice abandon observat, pentru a stopa aducerea câinilor din localitățile învecinate și înmulțirea lor necontrolată pe raza municipiului.

Cheltuielile cu capturarea acestor câini și hrana lor sunt suportate de primărie din banii contribuabililor.

Deținătorii de câini trebuie să-și întrețină corespunzător animalele, pentru prevenirea oricăror incidente legate de lăsarea acestora în libertate mai ales în locurile frecventate de copii.

Doina CRAIU

VIVA FM Rădăuţi

comments

comments