full screen background image

Respectarea drepturilor minorităţilor din judeţ, verificată de experţi europeni

Marţi, 4 aprilie, în sala Nicolae Labiș din Palatul Administrativ – Suceava a avut loc vizita Comitetului Consultativ al Convenției-Cadru pentru Protecția Minorităților Naționale din cadrul Consiliului Europei, formată din patru experți  din Bosnia, Slovacia, Lituania, în vederea evaluării modului de îndeplinire a angajamentului asumat de statul român prin Conventia-Cadru.

În cadrul întâlnirii au fost prezenţi, Mirela Adomnică – Prefectul judeţului, Corneliu Alexandru – Director al Direcţiei Generale de Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din Ministerul Afacerilor Interne, Viorel Seredenciuc –  vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Prof.Univ.Dr. Ştefan Purici – prorector USV, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, ai primăriilor şi Consiliilor Locale din Cacica şi Siret, precum şi reprezentanţi ai  minorităţilor de ucraineni, poloni şi rromi din judeţ, ce au prezentat date statistice privind învăţământul preuniversitar şi universitar în limba maternă, respectarea patrimoniului cultural, tradiţional, religios şi administrativ al minorităților din judeţul Suceava.

În urma întrevederii, au fost conturate câteva concluzii cu privire la aplicarea de către autorităţile locale a Convenţiei-Cadru, concluziile finale urmând a fi transmise de către experții Comitetul Consultativ, Guvernulul României.

Au fost prezentate îmbunătăţiri în ceea ce privesc relaţiile intercomunitare locale, promovarea unui climat de mai mare toleranţă faţă de minorităţi, un cadru instituţional adecvat, garanţii juridice importante corespunzătoare unui număr de articole ale Convenţiei-Cadru, de a veghea să fie integral aplicat în practică şi alte eforturi pentru a completa acest cadru.

comments

comments