full screen background image

Modificare importantă propusă pentru firme în privința dividendelor

Patronii și asociații vor avea posibiliatea să ia din firme dividende la jumătatea profitului, o dată la fiecare trimestru, potrivit unei propuneri de lege inițiate de mai multi parlamentari de la putere. Propunerea ar ajuta antreprenorii să scoată bani din firme în cursul anului, până la distribuirea dividendelor întregi care în prezent se poate face o dată pe an, în condițiile în care aceste venituri sunt impozitate mai puțin decat salariul, scrie startupcafe.ro.

34 de senatori și deputati PSD au înregistrat, zilele trecute, la Senat propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.82/1991 a contabilităţii şi modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 a societăţilor comerciale, modificarea şi completarea Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei.

Pe scurt, inițiativa legislativă vrea să ofere patronilor și asociaților posibilitatea să își scoată din firme dividende, la jumătatea profiturilor, trimestrial, în plus față de prevederile legale actuale în care se pot distribui dividende o data pe an, la profiturile întregi.

Beneficiul pe care l-ar aduce o astfel de propunere legislativă oamenilor de afaceri constă în faptul că vor putea să retragă mai des dividende din firmă. În prezent, dividendele se pot distribui în anul următor realizării profitului, după încheierea situațiilor financiare, în ianuarie. Din această cauză, unii dintre oamenii de afaceri se angajează în propriile firme, pentru a obține venituri salariale, pentru a avea și o sursa de venit o dată pe lună.

Dacă propunerea legislativă va ajunge lege, acești oameni de afaceri ar putea să-și diminueze salariul lunar, pentru că vor putea scoate bani din firmă, sub forma dividendelor, mai des decât până acum. Avantajul veniturilor din dividende este impozitare mai redusă decât la salarii, explică startupcafe.ro.

comments

comments