full screen background image

Clara Popadiuc, actriță a Teatrului Municipal ”Matei Vișniec” Suceava, la VIVA FM!

Ziua mondială a teatrului se aniversează la 27 martie.

Inițiată pentru prima dată la Viena, în 1961, de Institutul Internațional de Teatru, Ziua mondială a teatrului a devenit, din 1962, un eveniment anual, organizat de Centrele naționale ale Institutului Internațional de Teatru.

Înființat în 1948, la inițiativa UNESCO, Institutul Internațional de Teatru reprezintă cea mai importantă organizație non-guvernamentală din domeniul artistic.

Diverse evenimente naționale și internaționale de teatru sunt organizate pentru a marca acest eveniment. Ziua mondială a teatrului este sărbătorită și prin spectacole și concerte, publicul având ocazia de a se întâlni cu artiștii preferați. Au loc, de asemenea, o serie de manifestări teatrale, dintre care cea mai importantă este transmiterea mesajului tradițional internațional.

În fiecare an, o personalitate recunoscută la nivel internațional e invitată să comunice reflecțiile sale asupra celei mai vechi forme artistice, teatrul.

Mesajul pentru 2017 este semnat de actrița franceză Isabelle Huppert. Ea spune, în textul mesajului, că ”Teatrul are o viață bogată, care sfidează spațiul și timpul, piesele cele mai contemporane sunt hrănite de veacurile trecute, repertoriile cele mai clasice devin moderne de fiecare dată când sunt puse din nou în scenă”

Alături de matinalii Ada și Călin a fost Clara Popadiuc, actriță în cadrul Teatrului Municipal ”Matei Vișniec” Suceava.

Ascultați interviul integral din cadrul emisiunii ”Dimineți Animate”, mai jos!

comments

comments