full screen background image

166.000 de hectare de pădure rămân la Romsilva, după ce Fondul Bisericesc a pierdut definitiv procesul

Romsilva a câştigat definitiv un proces cu Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei deschis în urmă cu 16 ani, iar cele 166.813 hectare de fond forestier din judeţul Suceava pentru care Fondul Bisericesc solicitase recunoaşterea dreptului de proprietate rămân în proprietatea publică a statului.

Reprezentanţii Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva arată, într-un comunicat de presă, că procesul a fost intentat în urmă cu 16 ani de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, care a cerut recunoaşterea dreptului de proprietate pentru 166.813 de hectare aflate în judeţul Suceava.

„Litigiul s-a judecat în aceşti ani la mai multe instanţe din ţară, în mai multe cicluri procesuale, la Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Cluj, precum şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acţiunea Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a fost respinsă definitiv de Curtea de Apel Cluj şi irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie acum trei ani, iar calea extraordinară de atac a revizuirii a rămas irevocabilă în acest an, prin Decizia 192 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, se precizează în comunicatul citat.

Anul trecut, juriştii Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva au reuşit să păstreze în proprietatea publică a statului român încă 21.387 de hectare de fond forestier, cele mai multe în judeţele Buzău, 2.754 de hectare, Gorj, 2.622 de hectare, şi Argeş, 1.276 de hectare.

În urma aplicării legilor pentru restituirea proprietăţilor, fondul forestier proprietate publică a statului, administrat de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, s-a diminuat la 3,14 milioane de hectare, adică aproape 49% din totalul fondului forestier naţional.

comments

comments




Leave a Reply

avatar