full screen background image

Spitalul din Rădăuţi va avea cel mai performant RMN din judeţ

Managerul interimar al Spitalului Municipal ”Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” din Rădăuți, avocatul Traian Andronachi, a spus, la VIVA FM că, după cum a promis din luna septembrie a anului 2016, de la instalarea sa în funcție, s-au efectuat inevstiții în aparatură medicală și infrastructură în valoare de peste 1,45 milioane de lei.

Au fost realizate lucrări de reparații în pavilionul M3 al Secției de Psihiatrie, în Secțiile de Boli Infecțioase și Dermatovenerologie, în La boratorul de radiologie, în Compartimentul de primiri Urgențe, în laboratorul de anatomie patologică.

Aceste lucrări erau de stringentă urgență, fiind cuprinse în normele obligatorii ale programului cadru de conformare, iar în momentul de față spitalul se află în procedură de autorizare cu Direcția de Sănătate Publică Suceava.

Lucrările au fost finalizate, iar de la începutul acestui an s-au achiziționat obiecte de inventar, corpuri de mobilier, paturi noi pentru secțiile menționate.

Anul acesta, la unitatea spitalicească de la Rădăuți s-a încheiat contractul de execuție al lucrărilor de reparații capitale la etajul IV de la Spitalul Nou, corpurile A și B, astfel încât la data de 18 august 2017 spitalul rădăuțean va avea o nouă imagine, pentru că secțiile ginecologie și neurologie se vor muta în clădirea nou construită.

Același lucru se va întâmpla și în corpul C al etajului IV.

Aceste lucrări sunt prevăzute în cadrul strategiei de dezvoltare a Spitalului Municipal pentru anul 2017.

Managerul Andronachi a precizat că, în luna septembrie a anului trecut, când a preluat funcția de conducere a spitalului din Rădăuți, în organigrama care prevedea 628 de posturi, figurau doar 499 de angajați.

În momentul de față, în urma concursurilor desfășurate pentru ocuparea posturilor vacante, sunt angajate 535 de persoane.

Posturile au fost scoase la concurs în trei etape, iar zilele acestea se termină etapa a doua, urmând ca la sfârșitul lunii februarie sau începutul lunii martie să aibă loc și cea de a treia etapă.

Andronachi a precizat că inițierea procedurii de angajare de personal a fost determinată de solicitările și necesitățile secțiilor spitalului.

La capitolul aparatură medicală cu care se asigură servicii medicale de performanță, managerul Traian Andronachi a spus că intenționează ca, până la sfârșitul acestui an, sau cel mai târziu la mijlocul anului 2018, prin intermediul unui investitor privat, la spitalul de la Rădăuți va exista un serviciu de imagistică RMN de 1,5 Tesla, RMN care va fi cel mai performant din județul Suceava.

Cu această ocazie se va oferi un serviciu de înaltă performanță în acest spectru al analizelor medicale.

Pentru a lucra cu acest aparat, la spitalul rădăuțean va mai veni o echipă de medici specialiști.

Această investiție, a investitorului extern, se va ridica la suma de 3 milioane euro.

Doina CRAIU

VIVA FM Rădăuţi

comments

comments




Leave a Reply

avatar