full screen background image

Cod galben de ninsori însemnate și viscolite în Capitală și nouă județe

Meteorologii au emis, miercuri, o atenționare Cod galben de ninsori local însemnate cantitativ și temporar viscolite pentru nouă județe din sudul și sud-estul țării și municipiul București, valabilă până joi dimineața.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul 8 februarie, ora 10:00 — 9 februarie, ora 9:00, în sudul Moldovei și în cea mai mare parte a Munteniei, local ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent.

Cele nouă județe aflate sub Cod galben de ninsori sunt: Giurgiu, Călărași, Ilfov, Ialomița, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița și Argeș (jumătatea de nord). La acestea se adaugă Capitala.

În județele Călărași, Giurgiu, în sudul județelor Prahova și Dâmbovița, precum și în județul Ilfov și municipiul București vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări cu viteze de 45 — 55 kilometri/oră, iar în județele Vrancea, Buzău și Ialomița rafalele vor depăși 55 — 60 kilometri/oră, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

În estul Munteniei și sud-estul Moldovei în cursul zilei se vor menține depunerile de polei.

AGERPRES

comments

comments




Leave a Reply

avatar