full screen background image

Rusia solicită ajutor internațional pentru locuitorii orașului sirian Alep

Rusia a făcut luni apel la alte țări, dar și la organizații internaționale, să le ofere ajutor locuitorilor din orașul sirian Alep (nord), relatează agenția Xinhua.

”Din portul sirian Tartus a fost trimis către Alep ajutor umanitar din Kazahstan. Mai înainte au fost trimise ajutoare din Armenia, Belarus și Serbia. Cu toate acestea, alte țări și organizații internaționale, ai căror reprezentanți de la birourile lor au vorbit în mod repetat despre situația critică a poporului sirian și despre dezastrul umanitar din țară, n-au trimis până acum ajutoare umanitare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov.

Pe lângă apă și pâine, locuitorii din Alep au nevoie de sticlă, ciment, țevi și materiale de construcții, a spus Konașenkov.

Potrivit declarațiilor sale, viața pașnică și-a reluat cursul în Alep și în alte orașe siriene. Locuitorii își reconstruiesc casele, iar școlile și spitalele și-au redeschis porțile.

Luna trecută, trupele guvernului sirian au cucerit Alepul de la forțele rebele care ocupau orașul din 2012. Războiul civil din Siria s-a soldat cu peste 300.000 de morți și a provocat o criză gravă a refugiaților.

AGERPRES

comments

comments




Leave a Reply

avatar