full screen background image

Au început noi audieri în cazul incendiului de la Bamboo

Noi audieri în cazul incendiului de la Bamboo au început miercuri la Poliția Capitalei, fiind chemați angajați și clienți, au anunțat, pentru AGERPRES, reprezentanții Poliției Capitalei.

Anchetatorii au stat de vorbă cu 50 de persoane în perioada 21-23 ianuarie, printre care și pe patronul și administratorul clubului.

De asemenea, au fost audiați reprezentanții legali ai societății comerciale care deține clubul, a precizat, marți, Parchetul de pe lângă Tribunalul București (TB) într-un comunicat remis AGERPRES.

În cursul zilei de marți, procurorii și polițiștii au întocmit documentele, au analizat și au evaluat situația în cazul incendiului de la clubul Bamboo în funcție de datele culese.

Totodată, a fost atașată la dosarul cauzei documentația transmisă de instituțiile publice cu atribuții în autorizarea și verificarea activității clubului (Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Poliția Locală Sector 2, Primăria Sectorului 2), documentație care este analizată.

Incendiul din noaptea de vineri spre sâmbătă a fost declarat stins luni, la ora 12,30, conform ISU București.

Clubul a ars în totalitate, clădirea fiind prăbușită în cea mai mare parte. Au ajuns la spitalele din Capitală 44 de persoane.

Proprietarul clubului Bamboo, Joshua Castellano, declara, luni, la ieșirea din sediul Poliției Capitalei, că focul ar fi pornit dintr-un spațiu care în mod normal era închis.

comments

comments




Leave a Reply

avatar