full screen background image

Măsuri pentru înlăturarea efectelor ninsorii, în Rădăuţi

În urma fenomenelor meteo periculoase înregistrate în municipiul Rădăuți în ultimile zile, caracterizate prin căderi masive de zăpadă, viscol, temperaturi foarte scăzute, autoritatea publică locală prin operatorii contractați, a luat măsurile necesare pentru înlăturarea efectelor acestor fenomene, în vederea desfășurării normale a activității în municipiu.

Municipalitatea le solicită agenților economici și populației să-și îndeplinească obligațiile legale privind gospodărirea localității, prevăzute în Ordonanța nr. 21 din 30 ianuarie 2002.

Conform acesteia, locuitorii trebuie să efectueze și să mențină curățenia trotuarelor, a părții carosabile, a străzii sau a drumului, a locurilor de parcare pe care le folosesc și să îndepărteze zăpada și gheața de pe trotuarele din dreptul imobilelor și incintelor în care își desfășoară activitatea, potrivit normelor stabilite de consiliile locale.

Asociațiile de proprietari pot prelua, potrivit prevederilor legale, unele dintre obligațiile ce le revin cetățenilor, potrivit prevederilor ordonaței amintite și să răspundă pentru realizarea acestora în fața autorităților administrației publice locale.

Nesocotirea sau neîndeplinirea obligațiilor și responsabilităților stabilite, atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, a persoanelor vinovate și se sancționează potrivit legii.

Doina CRAIU

VIVA FM Rădăuţi

comments

comments




Leave a Reply

avatar