full screen background image

Şoferul beat şi fără permis care a intrat în semaforul de la Nordic, reţinut de poliţişti

Miercuri a fost introdus în arestul IPJ Suceava Cristian Bordeanu, bărbatul de 42 ani din Suceava care, pe 27 decembrie, a intrat cu un Mercedes în semaforul din intersecţia de la Nordic.

Cel în cauză a fost localizat şi identificat în jurul orei 15.40, fiind reţinut şi introdus în arestul poliţiei.

Pe numele lui era emis, din 30 decembrie, un mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile, emis de Judecătoria Suceava.

Inculpatul figura şi urmărit la nivel naţional, din data de 31 decembrie.

Bordeanu nu avea permis de conducere, iar probele de sânge care i-au fost recoltate la spital au indicat o concentraţie de 2,40 mg/l alcool în sânge.

Înainte de a face praf semaforul de la Nordic, acesta a mai acroşat cu Mercedesul încă cinci maşini, în municipiul Suceava.

Lipsa semaforului a fost şi un factor favorizant al tragicului accident de pe 28 decembrie, când doi bătrâni, pasageri într-un taxi, au fost accidentaţi mortal în aceeaşi intersecţie.

Pe 29 decembrie, Cristian Bordeanu s-a externat după două zile de spitalizare, legal, în condiţiile în care nu avea impusă vreo restricţie la acel moment.

Poliţiştii aşteptau ca medicii să le confirme că acesta nu are leziuni grave şi poate fi introdus în arest, în baza ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore care urma să fie emisă pe numele său.

Pe 30 decembrie, Judecătoria Suceava a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Cristian Bordeanu.

Mandatul de arestare a fost emis în lipsa inculpatului, iar imediat acesta a fost dat în urmărire.

comments

comments




Leave a Reply

avatar