full screen background image

Mihail Vlasov a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ a României, Mihail Vlasov, a fost condamnat, vineri, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat că a intervenit la un deputat pentru a-i fi susţinute interesele, decizia fiind definitivă.

“Admite apelul formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr.61/F din 04 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală. Desfiinţează, în totalitate, sentinţa penală menţionată şi, rejudecând: În baza art. 255 alin. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Mihail Vlasov la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal din 1969 interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969 ca pedeapsă accesorie. Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul Mihail Vlasov împotriva aceleiaşi sentinţe”, se arată în decizia magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Decizia instanţei supreme este definitivă. În primă instanţă, fostul preşedinte al Camerei de Comerţ a României a fost achitat, DNA contestând decizia cu apel.

În 15 iunie 2015, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Mihail Vlasov, el fiind acuzat că, în 26 februarie 2013, în calitate de preşedinte al Colegiului de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), i-a cerut unui deputat “să îi susţină interesele”, prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat “Lege privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în registrul comerţului”. Solicitarea a fost formulată în contextul în care Mihail Vlasov îşi dorea adoptarea unui act normativ prin care Camera de Comerţ şi Industrie a României să poată prelua Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, potrivit rechizitoriului procurorilor. În schimbul susţinerii proiectului de lege, Vlasov Mihail, în calitatea sa de preşedinte al Colegiului de conducere al Camerei Naţionale, i-a promis deputatului respectiv, la cererea acestuia, că îl va numi în funcţia de arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

comments

comments




Leave a Reply

avatar