full screen background image

Americanii NU îşi aleg direct preşedintele. Cum ajunge în funcţie cel mai puternic om din lume

Potrivit Constituției SUA, preşedintele este ales o dată la 4 ani, în fiecare an bisect, pentru un mandat de patru ani. Nu e ales direct de cetăţeni, ci de către un Colegiu Electoral, iar procesul este unul îndelungat.

Cetăţenii merg la urne pentru a-și alege președintele în prima marți după prima zi de luni din noiembrie. Alegătorul votează pentru un candidat la președinție și pentru unul la vicepreședinție, dar aleg astfel o listă de Mari Electori care reprezintă un partid saul altul. După numărarea voturilor alegătorilor, procesul se mută la Colegiul Electoral.

Colegiul Electoral este format din Mari Electori – desemnaţi pentru a-și exprima voturile pentru președinte și vicepreședinte în numele cetățenilor statului respectiv. Procesul de alegere a electorilor diferă de la stat la stat, însă, de obicei, partidele politice îi numesc pe electori la convențiile partidului. Astfel, alegătorii din fiecare stat, care își dau votul pentru un anumit candidat (la președinție și la vicepreședinție), aleg implicit lista cu Electori.

Marii Electori nu pot fi senatori sau membri ai Camerei Reprezentanților ai SUA. Ei votează în capitala fiecărui stat în a treia zi de luni din decembrie după alegeri. 25 de state şi Washington DC îi obligă prin lege pe Marii Electori să voteze la fel ca electoratul din statul lor, dar alte 25 de state nu prevăd nimic prin lege pentru acest vot. De-a lungul istoriei, Marii Electori au votat în 99% din cazuri așa cum a votat și electoratul din statul lor.

Numărul electorilor din fiecare stat este egal cu numărul reprezentanților statului respectiv în Senat (câte doi senatori de fiecare stat, 100 în total) și Camera Reprezentanților (435 membri), iar Districtul Columbia are trei electori.

După numărul de electori din Colegiu, cele mai importante state sunt California (55), Texas (34), New York (31), Florida (27), Illinois și Pennsylvania (câte 21 de electori), Ohio (20), Michigan (17), Georgia și New Jersey (câte 15), Virginia (13), Massachusetts (12) și Indiana, Missouri, Tennesse și Washington cu câte 11 electori. Capitala federală, Washington DC, care nu e reprezentată în Congres, are dreptul la trei Mari Electori, la fel cum au cele mai mici state.

comments

comments




Leave a Reply

avatar