full screen background image

Codul portocaliu de vreme rea, restrâns la opt județe din estul țării

Codul portocaliu de de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsori la munte a fost restrâns la opt județe, informează Administrația Națională de Meteorologie.

Astfel, până miercuri la ora 18, în județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Galați se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp, avertizează meteorologii.

În același timp, până miarcuri la ora 21, este în vigoare un cod galben, valabil în județe din nordul, centrul, estul și vestul țării.

În aceste zone, va continua să plouă în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile estice şi în zonele montane şi submontane se vor cumula peste 20 l/mp şi izolat peste 35 l/mp. La munte vor fi precipitaţii predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare, la altitudini mari, în special în nordul Carpaţilor Orientali local se va depune strat nou de zăpadă, iar pe creste vântul va sufla cu peste 70…80 km/h, viscolind ninsoarea. Intensificări ale vântului vor fi şi în celelalte zone, îndeosebi în sud şi în est, unde rafalele vor depăşi 50…55 km/h şi trecător 65 km/h.

comments

comments




Leave a Reply

avatar