full screen background image

Mai puţin de jumătate din localităţile judeţului Suceava colectează şi epurează apele menajere

Judeţul Suceava face progrese lente, dar vizibile, pe linia amenajării sistemelor de colectare şi epurare a apelor uzate, aşa cum obligă legislaţia Uniunii Europene.

Directivele europene impun statelor membre să asigure sisteme de colectare şi epurare secundară pentru toate aglomerările cu peste 2.000 de locuitori echivalenţi, localităţi cu evacuare directă în resursele de apă.

De asemenea, obligatorie este amenajarea de sisteme de colectare şi epurare terţiară pentru toate aglomerările cu peste 10.000 de locuitori echivalenţi, cu evacuare în resursele de apă considerate zone sensibile.

Potrivit Raportului privind starea mediului în 2015 al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, în judeţul Suceava, în 5 ani, lungimea simplă a conductelor de canalizare s-a mărit cu 238,3 km, ajungând, la debut de 2015, la un total de 926,9 km.

Pe de altă parte, dacă în 2010, din totalul de 114 unităţi administrativ-teritoriale, doar 35 aveau instalaţii de canalizare publică, în începutul lui 2015 numărul acestora ajunsese la 50.

„În judeţul Suceava, în perioada analizată, se constată o creştere treptată, atât a lungimii simple a reţelelor de canalizare, cât şi a numărului de localităţi cu canalizare publică. Totuşi, faţă de numărul total de unităţi administrativ-teritoriale, respectiv municipii, oraşe, comune, în anul 2014 doar 43,85% deţineau o reţea publică de canalizare”, reliefează sursa citată.

comments

comments




Leave a Reply

avatar