full screen background image

Subcomisar Ileana Iacob, ofițer sociolog în cadrul IPJ Suceava, despre „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”!

În perioada 26 – 30 septembrie derulează, la nivel naţional, cea de-a unsprezecea ediţie a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, în cadrul căruia vor fi abordate cinci paliere de interes instituţional: delincvenţa juvenilă, victimizarea minorilor, infracţiunile contra patrimoniului, infracţionalitatea cu violenţă şi siguranţa rutieră.

Prin programul activităților propuse și modalitatea de desfășurare a acestora, polițiștii de prevenire au încercat abordarea unor domenii de interes și folosirea unor metode inovatoare care să răs­pundă noilor realități contextuale și sociale.

În cadrul săptămânii preve­nirii va fi lansat oficial un nou pro­iect de prevenire a victimizării mi­no­rilor din grădinițe, clasele 0 și cla­sele I – IV – „Scoală pentru toți co­piii – Siguranță pentru întreaga comunitate” .

În acest sens, polițiștii au realizat împreună cu RCHF Ro­mânia peste 3.000 de cărți instructive, acestea urmând a fi distribuite gratuit în unitățile de învățământ.

În studioul Viva FM, alături de matinalii Andrada și Călin, a fost prezentă subcomisar Ileana Iacob, ofițer sociolog în cadrul IPJ Suceava, veche prietenă, alături de care am marcat această săptămână plină de evenimente organizate la nivel național de Inspectoratele județene de Poliție.

În Suceava, închiderea „Săptămânii Prevenirii Criminalității 2016” se va face în cadrul evenimentului „Noaptea Cercetătorilor”, organizat pe esplanada Universității „Stefan cel Mare” Suceava, în data de 30 septembrie 2016.

La eveniment vor participa peste 2.000 de tineri și vor fi organizate concursuri cu premii cu tematică preventivă.

comments

comments




Leave a Reply

avatar