full screen background image

Un nou protest faţă de votul senatorilor în cazul Oprea, anunţat pentru vineri seară în Piaţa Universităţii din Bucureşti

O nouă manifestaţie faţă de decizia senatorilor în cazul fostului ministru de Interne Gabriel Oprea este anunţată vineri seară, începând cu ora 18.00, în Piaţa Universităţii, potrivit organizatorilor protestului de joi seară.

Pe pagina “Ziua 2-Protest «Oprea, eşti cercetat, trebuie să fii judecat!”, este anunţat un nou protest faţă de decizia senatorilor de a nu aproba începerea urmăririi penale pentru fostul vicepremier Gabriel Oprea, acuzat de procurorii DNA de ucidere din culpă în dosarul poliţistului mort Bogdan Gigină.

La ora transmiterii ştirii, peste 500 de persoane îşi anunţaseră intenţia de a participa la acest protest. Manifestaţia este programată să înceapă la ora 18.00 în Piaţa Universităţii.

“Ieşim în stradă pentru cei care nu mai sunt printre noi şi nu-şi mai pot cere singuri dreptatea. Ca sa fie foarte clar: pentru Gabriel Oprea nu s-a cerut reţinerea, arestarea sau altă măsură preventivă. S-a cerut accesul liber al Justiţiei pentru a se putea stabili conform normelor statului de drept şi ale democraţiei dacă este sau nu vinovat. Dar PSD şi acoliţii din ALDE şi PRU au pus statul de drept între paranteze din nou, l-au ridicat pe Oprea deasupra legii. Poţi să furi, poţi să ucizi, poţi să faci orice dacă eşti parlamentar. Asta a decis Senatul, camera superioară a Parlamentului, instituţia fundamentală a democraţiei”, se arată în mesajul postat de organizatori pe pagina de socializare.

Manifestaţii sunt anunţate şi în Timişoara, Braşov, Constanţa, Cluj, Craiova, Iaşi, Galaţi şi Brăila.

Joi seară, aproape 3.000 de oameni au protestat în faţa Senatului vizavi de decizia parlamentarilor în cazul Gabriel Oprea. Protestatarii au blocat, pentru aproximativ o oră, şi Calea 13 Septembrie din Capitală.

comments

comments




Leave a Reply

avatar