full screen background image

Cristina Tarcea, aviz unanim de la CSM pentru șefia ÎCCJ

Cristina Tarcea a primit aviz pozitiv în unanimitate din partea CSM pentru desemnarea sa în funcția de președinte al instanței supreme a României, în urma interviului pe care l-a susținut la secția de judecători a CSM. Numirea președintelui celei mai importante instanțe a țării se face prin decret al președintelui Klaus Iohannis.

Cristina Iulia Tarcea, singurul candidat la șefia Înaltei Curți de Casație și Justiție, consideră că independența Justiției înseamnă ca, pe lângă independența și imparțialitatea judecătorului, să fie asigurate garanții că Guvernul nu poate interveni în stabilirea procedurilor folosite de magistrați.

Declarația Cristinei Tarcea a reprezentat, de fapt, răspunsul pe care aceasta i l-a oferit ministrului Justiției, Raluca Prună, la întrebarea : ”dacă rexistă vreo suprapunere între independența justiției și administrarea Justiției”, în cadrul interviului pe care l-a susținut la CSM pentru ocuparea funcției de președinte al ÎCCJ.

Cristina Tarcea i-a răspuns Ralucăi Prună că, în general, administrarea și independența justiției sunt concepte „total diferite”. Candidata la şefia Înaltei Curţi a continuat spunând că se poate spune că administrarea justiţiei ar putea fi considerată o parte componentă a independenţei sistemului. Tarcea a adăugat că independenţa justiţiei înseamnă independenţa şi imparţialitatea judecătorului, dar dincolo de acest aspect, o parte componentă a independenţei poate fi considerată şi asigurarea garanţiilor pentru proceduri imparţiale, fără intervenţia Executivului.

Cristina Iulia Tarcea este acum vicepreşedinte al instanţei supreme. Are 54 de ani, a absolvit Facultatea de Drept în anii 80 şi a lucrat ca avocat la Ialomiţa. După 90, a fost judecător la Tribunalul sectorului 3 din Bucureşti, apoi agent guvernamental pe lângă o serie de instituţii europene. În Guvernul condus de Adrian Năstase, Cristina Tarcea a fost secretar de stat la Ministerul Justiţiei, condus de Rodica Stănoiu. În 2004, a fost desemnată judecător la ÎCCJ, la numirea sa acolo existând critici că nu are stagiu relevant ca judecător, în sensul că nu a activat în instanţe de rang înalt.

După numirea Liviei Stanciu ca judecător la Curtea Constituţională, Cristina Tarcea, care era vicepreşedinte al instanţei supreme, a preluat interimar președinției Înaltei Curți.

Prioritatea mandatului său în fruntea Înaltei Curți este, potrivit proiectului pe care l-a prezentat, obținerea unui nou sediu pentru ÎCCJ. De asemenea, Tarcea propune ca legislația privind procedurile aplicate acum în sistemul judiciar să fie modificată astfel încât judecătorii să poată formula opinii separate.

comments

comments




Leave a Reply

avatar