full screen background image

Erbicide şi produse pentru protecţia plantelor în valoare de 150.000 de lei confiscate de poliţişti, în urma unui flagrant realizat în parcarea unei societăţi comerciale

În baza datelor și informațiilor operative deținute, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Suceava, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul I.G.P.R. au organizat sâmbătă o acţiune de identificare şi prindere în flagrant a unei persoane care deţinea ilegal o importantă cantitate de substanţe destinate erbicidării şi protecţiei plantelor, cu o valoare de piaţă de cca. 150.000 de lei. Produsele au fost confiscate, în cauză întocmindu-se dosar de cercetare penală.

Sâmbătă, 13 august, în urma unor activităţi investigative desfăşurate pe o perioadă mai lungă de timp, în parcarea unei societăţi comerciale de curierat rapid situată în localitatea Şcheia, a fost prins în flagrant un bărbat, de 32 de ani, din Ucraina, în timp ce deţinea asupra sa 299 de flacoane de erbicid, a câte 100 grame de substanţă fiecare.

În continuare, procedându-se la efectuarea de verificări, s-a constatat faptul că acestea au fost introduse fără drept în ţară în cursul anului 2016, de către susnumit, ulterior acesta încercând comercializarea erbicidului, prin intermediul unui site de vânzări.

Poliţiştii au monitorizat în permanenţă activitatea infracţională, reuşind să localizeze cu exactitate persoana în cauză şi să o reţină în condiţii de deplină siguranţă.

La acţiune au participat poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Suceava, fiind dispuse inclusiv măsuri de blocare a căilor de acces.

Bunurile descrise mai sus au fost ridicate pentru expertizare şi continuarea cercetărilor.

Valoarea de piaţa, în România, a produselor de protecţie a plantelor ridicate de la ucrainean este de aproximativ 150.000 de lei.

S-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare” şi „contrabandă calificată”.

comments

comments




Leave a Reply

avatar