full screen background image

3.500 de pachete de ţigări de contrabandă, confiscate în apropiere de Straja

În dimineața zilei de 1 iunie, polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina – I.T.P.F. Sighetu Marmației au declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 07.05, lucrătorii au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Straja, două persoane care se deplasau de la frontieră spre interiorul ţării, transportând colete voluminoase.

Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză efectuând somaţiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul statului vecin, moment în care lucrătorii noștri au executat mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.

Nici de această dată persoanele în cauză nu s-au oprit, retrăgându-se pe teritoriul statului ucrainean.

Imediat, au fost luate măsuri de supraveghere a zonei fiind anunțate și  autoritățile de frontieră ucrainene despre eveniment.

La fața locului, polițiștii de frontieră au descoperit 6 colete, învelite în folie de culoare neagră, care conțineau țigări de proveniență ucraineană.

În urma inventarierii baxurilor, s-a constatat că este vorba de 3.466 de pachete cu țigări, de diferite mărci, în valoare de 38.000 de lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării.

În continuare, se desfășoară activități specifice, în cooperare cu autoritățile de frontieră din Ucraina, în vederea documentării întregii activități infracționale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

comments

comments




Leave a Reply

avatar