full screen background image

Marian Vanghelie, urmărit penal pentru abuz în serviciu în legătură cu două contracte de salubrizare stradală

Primarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, este urmărit penal pentru două infracțiuni de abuz în serviciu, după ce a încheiat, cu încălcarea dispozițiilor legale, două contracte de salubrizare în valoare de aproximativ 6,5 milioane lei pentru 147 de străzi, se arată într-un comunicat al DNA transmis joi AGEPRES.

Marian Vanghelie a fost joi la DNA, unde i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, respectiv două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

El este acuzat că, în calitate de primar, în 14 mai 2008, a încheiat, cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, cele două contracte și anexele respective la acestea, pe o perioadă de trei luni, cu posibilitate de prelungire prin acte adiționale, dacă presupusa situație de urgență invocată de Primăria Sectorului 5 nu ar fi încetat.

“Prevalându-se de o presupusă situație de urgență, la nivelul acestei instituții publice s-a decis externalizarea serviciilor de salubrizare, cu toate că la nivelul primăriei exista o secție specializată de salubritate stradală și menajeră, la care erau angajate 627 de persoane (începând cu anul 2007). În acest sens, au fost create premise pentru atribuirea acestor servicii unor societăți comerciale”, precizează DNA.

Potrivit legislației achizițiilor publice, în vederea atribuirii acestor contracte, selectarea procedurii de negociere fără publicarea unui anunț de participare impunea întocmirea unei note justificative în care să se motiveze această alegere.

“În acest sens, au fost întocmite 3 note justificative (toate având același număr de înregistrare), documentația privind determinarea valorii estimate a contractului, alegerea criteriului de evaluare, precum și invitațiile de participare la procedura negocierii, fără publicarea unui anunț de participare. Toate aceste documente au fost aprobate de suspectul Vanghelie. Expunerea motivelor din notele justificative nu avea însă nicio bază legală, întrucât la momentul respectiv nu exista nicio urgență, dat fiind faptul că primăria avea un serviciu specializat care efectua curățenia stradală, care funcționa în acel moment și care, de altminteri, a continuat să funcționeze și după încheierea demersurilor prin care s-a încercat externalizarea serviciilor de curățenie stradală în sectorul 5”, susțin procurorii.

Anchetatorii au constatat că, în același context, în 12 mai 2008, cu încălcarea dispozițiilor legale, Vanghelie a aprobat referatul de necesitate și dispoziția prin care s-a constituit comisia de evaluare și negociere a ofertelor prin procedura de negociere fără publicarea unui anunț de participare.

“Membrii acestei comisii, cu încălcarea dispozițiilor legale (art.30 alin. 13 și 14 din Legea nr. 51/2006), au întocmit documentația ce a stat la baza încheierii celor două contracte. Ca urmare a acestei conduite infracționale, a fost creat un prejudiciu Primăriei sectorului 5 în valoare totală de 2.000.194,41 lei, sumă ce constituie totodată și un folos necuvenit pentru cele două societăți comerciale, beneficiare ale contractelor de salubritate”, se mai spune în comunicatul DNA.

comments

comments




Leave a Reply

avatar