full screen background image

Expoziţie temporară “Moldova medievală”, la Cetatea de Scaun a Sucevei

moldova     Luni, 18 aprilie, la ora 12, va fi inaugurată expoziţia temporară “Moldova medievală”, la Cetatea de Scaun a Sucevei.

Expoziţia vă introduce în atmosfera epocii medievale moldave, perioadă glorioasă în care domnitorii acestui nou stat fondat au ştiut cum să mânuiască tehnica militară, cum să conducă ţara şi cum să o afirme pe plan internaţional.

În cadrul expoziţiei din curtea interioară a Cetăţii vor fi prezentate o colecţie de 16 steaguri (replici) cu stema personală a domnitorilor, panouri cu scene istorice, replici ale bisericii de la Pătrăuţi, înălţată de Ştefan cel Mare în 1487 şi a bisericii de la Mănăstirea Putna unde este înmormântat Ştefan cel Mare, replica tronului şi a coroanei de domn, precum şi alte obiecte care amintesc de acele vremuri.

Moldova a avut parte de domnitori viteji, începând cu Bogdan I, al doilea descălecător, care a asigurat independenţa statului, continuând cu Petru I Muşat (1375 – 1391), care a pus bazele sistemului de apărare a ţării prin zidirea unor fortăreţe din piatră, apoi cu Alexandru cel Bun care a domnit 32 de ani.

Această perioadă glorioasă a culminat cu domnia lui Ştefan cel Mare, care în cei peste 47 de ani de domnie a reuşit să ducă faima Moldovei peste hotare prin caracterul diplomatic şi militar.

comments

comments