full screen background image

Măsuri speciale pentru distribuirea tichetelor de grădiniţă în Suceava

gradinita     Consiliul Local al municipiului Suceava a aprobat, în şedinţa ordinară de luna aceasta, necesarul financiar şi procedurile pentru acordarea tichetelor educaţionale în sistemul de învăţământ preşcolar.

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a informat autorităţile locale din reşedinţa de judeţ despre suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, cu scopul stimulării participării la învăţământul preşcolar a copiilor care provin din familiile  defavorizate.

Este vorba despre alocarea a 148.600 de lei, bani prinşi prin rectificare în bugetul local şi care se vor acorda sub forma de tichete de grădiniţă.

Pe de altă parte, din Fondul de rezervă bugetară va fi luată suma de 40.000 de lei, sumă care va fi cheltuită pentru amenajările necesare distribuirii drepturilor în cauză.

Solicitarea vine din partea Direcţiei de Asistenţă Socială, responsabilii acestei structuri invocând necesitatea efectuării unor lucrări de renovare şi compartimentare a parterului sediului Primăriei din Burdujeni, pentru „realizarea unui compartiment de tip casierie şi a unui birou în care îşi vor desfăşura activitatea angajaţii care vor gestiona tichetele de grădiniţă, tichete cu regim special”.

Primarul Sucevei, Ion Lungu: “În primul rând, vom face dosare sociale la cei care au dreptul, şi lucrăm şi la un program informatic în acest sens. Ţinem contact cu grădiniţele şi cu alte instituţii, în aşa fel încât cei care au dreptul să poată beneficia cu celeritate de aceşti bani.”

Potrivit legii, de stimulentul educaţional beneficiază copiii din familiile defavorizate, formate din soţ, soţie şi minorii din întreţinere, care locuiesc împreună.

Beneficiari sunt de asemenea şi copii aflaţi în întreţinere monoparentală.

Fiecare tichet are valoarea de 50 de lei pe lună, vârsta minimă a copilului prins în program fiind de minim 3 ani, iar cea maximă de 6 ani.

Venitul lunar pe membru de familie nu poate fi mai mare de 284 de lei pe membru de familie, adică decât dublul nivelului venitului minim garantat pentru o singură persoană.

Stimulentele educaţionale se acordă începând cu luna în care beneficiarul îndeplineşte condiţiile de eligibilitate, pe baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere.

Copii vor trebui să fie prezenţi zilnic la grădiniţă, cu excepţia absenţelor medicale motivate şi a învoirilor aprobate de cadrele didactice, pe durata a cel mult 3 zile.

Prezenţa este ţinută începând cu data de 15 februarie, iar cererile pot fi depuse până pe 30 aprilie.

Tichetele sociale pot fi folosite doar pentru achiziţionarea de produse alimentare, produse de igienă, a îmbrăcămintei şi rechizitelor şcolare.

Este interzisă transformarea tichetelor în bani sau utilizarea  acestora pentru procurarea băuturilor alcoolice sau a ţigărilor.

Cei surprinşi în această situaţie vor fi obligaţi să restituie sumele primite, iar dreptul la tichetul de grădiniţă va fi anulat.

comments

comments