full screen background image

Bulgaria mobilizează 1.000 de militari la frontiera cu Turcia

militari bulgari     Bulgaria va mobiliza aproximativ 1.000 de militari la frontiera cu Turcia, pe fondul creşterii presiunilor imigranţilor, anunţă ministrul bulgar al Apărării, Nikolai Nencev, citat de site-ul Novinite.com.

“Ideea este de a furniza, în caz de necesitate, asistenţă poliţiei de frontieră, pe fondul informaţiilor că sute de imigranţi ar putea încerca să treacă prin Bulgaria”, a declarat Nencev.

Armata bulgară a mobilizat deja circa 150 de militari, iar numărul total va ajunge la 1.000.

Autorităţile turce depun eforturi pentru a bloca mii de imigranţi sirieni care se îndreaptă spre Germania.

comments

comments