full screen background image

Medicul Tiberius Brădățan: ”Am contabilizat în ultima perioadă o medie de 250 de prezentări pe zi la U.P.U. Suceava”

Viva-Trafic-tiberius-bradatan
Ce se mai întâmplă la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava, am aflat azi, la Viva Trafic, de la medicul urgentist Tiberius Brădățan.

”La Unitatea de Primire a Urgențelor este în permanență de lucru. Am contabilizat în ultima perioadă o medie de 250 de prezentări în fiecare zi. Din fericire, în ceea ce privește canicula, nu putem spune că am avut vreun caz a cărui evoluție să fie legată direct de caniculă.
Sigur că avem pacienți cu afecțiuni neorologice, cardiace care, în contextul temperaturilor mai ridicate, pot prezenta o decompensare a afecțiunilor lor cronice, dar aceștia sunt pacienți cunoscuți, sunt pacienți care, în principiu, își cunosc boala și știu să se ferească destul de bine.”

Pe lângă cazurile obișnuite, medicii de la Urgență sunt mereu pregătiți și pentru neprevăzut.

Weekend-ul trecut, un bărbat din Fălticeni, a ameninţat că-şi pune capăt zilelor. La faţa locului au ajuns echipaje ale pompierilor şi poliţiştilor, care l-au convins pe pacient să renunţe la gestul necugetat. Bărbatul a ajuns în grija medicilor de la Unitatea de Primire a Urgenţelor.

”Se întâmplă astfel de situații neplăcute. Practic, a fost vorba despre un pacient trimis la U.P.U. să fie evaluat pentru că acuza că ar fi fost agresat de Poliție și în timpul evaluarii, sub pretextul ieșitului la toaletă a reușit să se strecoare și să facă acel mic spectacol. Din fericire, au intervenit cei la Inspectoratul de Situații de Urgență.

Prin intervenția comună, și a celor din Spital și a celor de la ISU, s-a reușit evitarea unei situații neplăcute.”

comments

comments