full screen background image

Tânăr din Horodnic de Sus, rănit după ce s-a izbit cu maşina de un copac

accident1     Miercuri, în jurul orei 07.30, în interiorul localităţii Horodnic de Sus, pe un drum comunal neclasificat, un tânăr, de 23 de ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul, la apariția unei bovine nesupravegheate pe carosabil şi pe fondul vitezei neadaptate, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.

Din acest motiv, a ieșit în afara părții carosabile şi s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.

În urma impactului, a rezultat  rănirea ușoară a conducătorului auto.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

comments

comments