full screen background image

Pe Unde(le) Viva FM!

pe unde     Emisiunea „Pe Unde” îşi propune să aducă în atenţia ascultătorilor monumentele istorice din judeţul Suceava, atât cele religioase cât şi cele culturale.

Din cele peste 500 de monumente istorice din judeţ, multe pot fi incluse în circuitul turistic al ascultătorului, dornic de a descoperi istoria Bucovinei.

Anca Grâul face, în fiecare săptămână, o incursiune în istoria bogată a judeţului Suceava, pentru a descoperi, împreună cu ascultătorii, fascinanta poveste a clădirilor monument.

 

Ediţia nr. 44 – 15 aprilie 2015

Mănăstirea Suceviţa din Suceviţa

Bună ziua, dragi ascultători, şi bine v-am găsit la o nouă ediţie a emisiunii PE UNDE.

Sunt Anca Grâul şi vă invit, în următoarele 60 de minute, să descoperim împreună un nou monument istoric din judeţul Suceava.
Astăzi, undele ne-au lăsat într-o zonă mai înaltă a judeţului, la Suceviţa, unde vom vizita Mănăstirea Suceviţa. Am ales să vă prezint, astăzi, acest momument, deoarece se apropie sărbătorile de iarnă şi mulţi sunt cei care preferă localitatea pentru a-şi petrece câteva zile în linişte. Aşadar, voi începe prin a vă spune că Mănăstirea Suceviţa a fost construită la începutul secolului al 16– lea, dar a fost atestă documentar în jurul anilor 1585. Mănăstirea Suceviţa a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din Suceava, dar face parte şi din atrimoniului cultural mondial UNESCO.

Mănăstirea Suceviţa este o ctitorie comună a familiilor Movileștilor (mari boieri, cărturari și chiar domnitori ai Moldovei și Țării Românești. După venirea pe tronul Moldovei, în anul 1595, Ieremia Movila adaugă bisericii două pridvoraşe, amplasate la intrare, zidurile şi turnurile de incintă, care conferă mănăstirii înfatişare de cetate medievală, o casă domnească, ale carei ruine se mai vad şi astăzi pe latura de nord, precum şi chilii pentru călugări. Tot în timpul domniei lui Ieremia Movilă se pictează biserica în interior şi exterior. Pictura, realizată în frescă, a fost executată de doi pictori moldoveni, Ioan Zugravul şi fratele său Sofronie, şi se păstrează în formă originală. Aceasta are o valoare artistică, culturală, istorică şi duhovnicească incontestabile în întreaga lume. În camera mormintelor îşi dorm somnul de veci fraţii voievozi Ieremia  şi Simion Movilă ale caror lespezi funerare din marmură de Ruschiţa sunt, în tradiţia inaugurată de Ştefan cel Mare, valoroase obiecte de artă medievală romanească.

Mănăstirea Suceviţa este construită în stilul arhitecturii moldoveneşti – îmbinare de elemente de artă bizantină şi gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova. Manastirea Sucevita are proporţii mari şi pastrează planul trilobat şi stilul statornicit în epoca lui Stefan cel Mare, cu pridvorul închis. Notă aparte fac celelalte două mici pridvoare deschise – stâlpi legati prin arcuri în acoladă – plasaţi mai târziu pe laturile de sud şi de nord. Prin excelenţî „munteneşti”, pridvoarele constituie un evident ecou al arhitecturii din Ţara Românească. Se menţin firidele absidelor, chenarele gotice din piatră şi ocniţele numai la turlă, inclusiv pe baza ei stelată. Incinta mănăstirii este un patrulater cu laturile de 100 şi 104 metri, înconjurat de ziduri înalte de 6 metri şi groase de 3 metri, prevăzute cu contraforturi, metereze, drum de strajă, patru turnuri de colţ şi unul cu paraclis peste gangul intrării – stema Moldovei. Mănăstirea Suceviţa este renumită pe plan mondial datorită picturile bine păstrate.

O trăsătură caracteristică a picturii de la Suceviţa este înclinaţia spre naraţiune, configurând cicluri complete din vieţile unor sfinţi (Sfântul Pahomie, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Mucenic Gheorghe, Viaţa lui Moise, prezentate cu scop educativ.
Ştiinţa şi măiestria pictorilor se descifrează mai ales în abordarea perspectivelor studiate, a populării fundalurilor cu peisaje sau arhitecturi specifice spaţiului artistic post-bizantin din această zona a Europei.
Pictura murală de la Mănăstirea Suceviţa, încheie epoca de mari creaţii care a fost secolul al XVI-lea, ale carei monumente cu pictură exterioară de la Humor, Moldoviţa, Arbore şi Voroneţ constituie capodopere ale artei universale.
Pictura interioara este repartizată pe toata suprafaţa disponibilă conform schemelor tradiţionale, îmbogăţită însă prin subiecte mai puţin obişnuite în Moldova, dar familiare pentru Muntenia – spre exemplu: reprezentarea Cortului Mărturiei, în altar. Iconostasul Mănăstirii Suceviţa este sculptat în lemn de tisa,în stil baroc-rococo şi datează din anul 1801. Pridvorul întâmpină, ca de obicei, cu Judecata de Apoi şi o relatare istorică: Întâmpinarea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou la curtea lui Alexandru cel Bun.
Mănăstirea Suceviţa este ultima biserică din Bucovina zugrăvită pe faţade,şi este monumentul cu cel mai mare număr de imagini religioase din ţară. Tradiţia şi inovaţia se împletesc original şi pitoresc într-o desfăşurare multicromă dominată de verdele cu „intensitatea smaraldului şi vigoarea ierbii proaspete după ploaie” după cum spun specialiştii. Pictura exterioară a Mănăstirii Suceviţa este cea mai bine pastrată din grupul bisericilor moldoveneşti cu pictură exterioară, fiind totodată  singura care-şi pastrează latura de nord, unde este reprezentată scena „Scara virtuţilor”, cea mai impresionantă scenă, prin amploarea şi contrastul dintre ordinea îngerilor şi haosul iadului.Peretele de vest nu are pictură – se spune că zugravul, care lucra în paralel la Mănăstirea Suceviţa a Movileştilor şi la Mănăstirea Teodoreni din Burdujeni, a cazut de pe schela Mănăstirii Suceviţei şi a murit. La Mănăstirea Suceviţa s-au făcut între anii 1958-1969 importantă lucrări de restaurare.

Tradiţia asează pe valea râului Suceviţa, între dealuri, o biserică din lemn  pe la începutul veacului al XVI-lea. Legenda spune că, mai târziu, după secolul al 16-lea, pentru răscumpărarea a cine ştie căror păcate, o femeie a adus cu carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesară actualei construcţii. Potrivit cronicaarului Ion Neculce, în incinta mănăstirii Suceviţa s-ar afla încăperi ale unor vechi case domneşti şi beciuri unde ar fi ascunse averi fabuloase.
Turiştii care doresc să viziteze Mănăstirea Suceviţa, pot vizita şi muzeul acesteia, un muzeu ce deţine o colecţie foarte bogatp de artă medievală a Moldovei (acoperămintele mormintelor Domnitorilor Simion Movilă şi Ieremia, caseta de argint a doamnei Elisabeta, epitaful cu 10.000 de margaritare, capodopere ale broderiei, portrete laice ale epocii şi altele. Alături de picturile de la Mănăstirea Suceviţa, Mănăstirea Voroneţ, Mănăstirea Arbore şi Mănăstirea Moldoviţa au fost considerate capodopere ale artei universale.

Astăzi, am ajuns cu ajutorul undelor  să aflăm istoria Mănăstirii Suceviţa. Localitatea Suceviţa se află la o distanţă de 18 km de Rădăuţi şi beneficiază de numeroase locuri de cazare în pensiuni, hoteluri si cabane. Zona Suceviţa este renumită prinre turişti, mulţi alegând să-şi petreacă sărbătorile acolo. Pe timp de iarnă, pe lângă o vizită la Mănăstire turiştii au la dispoziţie şi două pârtii de schi  în Suceviţa. Aşa cum vă spun mereu nu ezitaţi să vizitaţi Mănăstire Suceviţa şi localitatea, veţi descoperi o părticică din istoria noastră. Dragi ascultători, aici s-a încheiat ediţia de astăzi a emisiunii PE UNDE. Sunt Anca Grâul şi vă mai spun doar atât… Nu uitaţi… Poveştile sunt făcute de oameni…Toate cele Bune !!

 

 

Ediţia nr. 27 – 26 noiembrie 2014

Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești

Bună ziua, dragi ascultători, şi bine v-am găsit la o nouă ediţie a emisiunii PE UNDE.

Sunt Anca Grâul şi vă invit, în următoarele 60 de minute, să descoperim împreună un nou monument istoric din judeţul Suceava.
Astăzi, undele ne-au lăsat în localitatea Bălineşti, comuna Grămeşti, unde vom vizita Biserica Sfântul Nicolae, că tot se apropie această sărbătoare. Edificiul  a fost construit între anii 1494-1499, de către de logofătul Ioan Tăutu. Biserica Sfântul Nicolae din judeţul Suceava a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul în anul 2004.

Biserica Sfântul Nicolae din Bălineşti a avut rolul de biserică de curte boierească și necropolă a familiei logofătului Tăutu, diplomat al domnitorilor Ștefan cel Mare și Sfânt  și Bogdan al III-lea. Logofătul avea în zonă moșii întinse și o curte boierească. Data începerii construcției nu este cunoscută. Pe pereții bisericii au fost găsite desene din anul 1494, iar patru morminte din pronaos datează din anii 1494-1495 și martie 1499, ceea ce duce la concluzia că în acei ani biserica era aproape terminată, nefiind terminată probabil pictura. Despre acest edificiu religios au scris Grigore Ureche şi Alexandru Odobescu, cei doi contrzicându-se pe interpretarea pisaniei de la intrarea în biserică.

Aşa cum vă spuneam şi mai devreme Biserica Sfântul Nicolae a fost construită în timpul domniei lui Ştefan cel Mare fiind o construcţie reprezentativă pentru aceea vreme. Biserica are un aspect deosebit pentru o biserică de piatră moldovenească, deși la o privire mai atentă acest gen de construcţie mai este întâlnită în nordul Moldovei, fiind însă caracteristică bisericilor de lemn.  Biserica are un plan dreptunghiular, având un pronaos poligonal și un turn clopotniță pe latura de sud, în dreptul intrării in pronaos. Parterul turnului este un pridvor deschis. Fațadele sunt din piatră brută și cărămidă aparentă, acoperite ulterior cu un strat de tencuială parțial pictat, care a căzut în decursul timpului. Soclul este din blocuri de piatră cioplită de dimensiuni mari. În registrul superior, biserica este înconjurată de două rânduri de ocnițe suprapuse, două de sus corespunzând la una de jos. De asemenea, construcția prezintă sub streașină și o friză de discuri ceramice smălțuite de culoare galbenă sau verde, decorate cu motive heraldice. Ferestrele din pronaos sunt mai mari decât celelalte și sunt ornamentate cu două rozete în stil gotic, pe când cele din naos și altar sunt dreptunghiulare, cu baghete subțiri încrucișate. În interior, biserica este împărțită în pronaos, naos și altar. Între pronaos și naos se află un perete străpuns de ușă dispusă în ax. Aceste încăperi au bolți semicilindrice în stil romanic, întărite prin patru arcuri dublouri paralele, sprijinite de pilaștri formați din mănunchiuri de câte trei coloane angajate în pereții laterali. Biserica a fost pictată în întregime în exterior în perioada 1535-1538, în timpul domniei lui Petru Rareș, după cronologia stabilită de Sorin Ulea. Pictura interioară a bisericii este considerată a fi, alături de pictura de la Mănăstirea Voroneț, cel mai bogat și mai bine păstrat ansamblu de fresce de pe vremea lui Ștefan cel Mare. Aşa cum vă spun mereu, trecerea anilor şi vremurile şi-au pus amprenta şi pe acest edificiu.

Biserica a suferit în decursul timpului mai multe profanări cauzate de turci și austrieci. Turcii au dat foc bisericii în incursiunile lor din perioada 1581-1711 și au împuns ochii sfinților cu sulițele, producând degradări ale picturii și zidului. Biserica a fost multă vreme arsă și neacoperită. Austriecii au folosit lăcașul de cult ca magazie. Biserica a fost reparată în 1721 prin grija episcopului Calistru de Rădăuți și a starostelui Dimitrie Macri, fiind refăcute acoperișul, ușa și mobilierul și construindu-se și scara de acces la clopotniță. O serie de lucrări de reparații au fost efectuate la 1763. La începutul secolului al XIX-lea, biserica din Bălinești a trecut în stăpânirea Mănăstirii Văratic. În anul 1864, odată cu secularizarea averilor mănăstirești, moșia Bălinești a fost împărțită clăcașilor. În 1872, Alexandru Odobescu, atrăgea atenția că lăcașul de cult necesită reparații, în lipsa acestora biserica putând deveni în curând o adevărată ruină. O serie de lucrări de restaurare au fost efectuate după primul război mondial, începând din 1925. În anul 2002, în urma propunerii Universității Keiō din Tokio, prin profesorul Riichi Myiake, Biserica „Sfântul Nicolae” din Bălinești a fost inclusă de Ministerul Culturii și Cultelor într-un program de restaurare a picturii interioare și exterioare. Proiectul a fost finanțat la început de japonezi, apoi de Ministerul Culturii și Cultelor. În restaurarea edificiului s-au implicat specialiști din România: arheologi, pictori restauratori, istorici de artă, arhitecți, ingineri, precum și un număr de studenți de la Universitatea Keiō, veniți pentru practică. În câteva minute vă voi povesti câteva amănunte interesante legate de Biserica Sfântul Nicolae din Bălineşti.

Biserica din Bălineşti nu este o ctitorie domnească, iar acest fapt o face cu atât mai interesantă, căci voievodul Ştefan cel Mare nu obişnuia să permită oricăruia dintre boierii lui să ridice biserici de zid. Au fost efectuate și unele săpături arheologice, în urma cărora au fost descoperite câteva artefacte: inelul sigilar al lui Dragotă Tăutulovici, nasturi globulari, aplice. Alexandru Odobescu menționează existența unei ascunzători în care s-au depus mai multe obiecte prețioase, dar intrarea ei rămăsese necunoscută după moartea unui om bătrân, singurul care o cunoștea.În câteva minute voi încheia aşa cum se cuvine povestea Bisericii Sfântul Nicolae din Bălineşti.

Astăzi, am ajuns cu ajutorul undelor  să aflăm istoria Bisericii Sfântul Nicolae din Bălineşti din comuna Grămeşti. Biserica din Bălinești este înălțată pe un teren mai înalt, care domină Valea Siretului, aflându-se la o distanță de 12 km de orașul Siret . Aşa cum vă spun mereu nu ezitaţi să vizitaţi acest monumet, veţi descoperi o părticică din istoria noastră. Dragi ascultători, aici s-a încheiat ediţia de astăzi a emisiunii PE UNDE. Sunt Anca Grâul şi vă mai spun doar atât… Nu uitaţi… Poveştile sunt făcute de oameni… Toate cele Bune !!

 

 

Ediţia nr. 26 – 19 noiembrie 2014

Mănăstirea Râşca din Suceava

Bună ziua, dragi ascultători, şi bine v-am găsit la o nouă ediţie a emisiunii PE UNDE.

Sunt Anca Grâul şi vă invit, în următoarele, 60 de minute să descoperim împreună un nou monument istoric din judeţul Suceava.
Astăzi, undele ne-au lăsat în localitatea Râşca, unde vom vizita Mănăstirea Râşca. Edificiul  a fost construit în anul 1542, de către Petru Rareş. Mănăstirea Râşca a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județ în anul 2004.

Mănăstirea Râșca este rezultatul mai multor etape succesive de construcții. Ea își trage originea în Mănăstirea Bogdănești, care fusese zidită în jurul anului 1363 de către domnitorul Bogdan I al Moldovei, ca să slujească ca biserică domnească în vecinătatea târgului Baia atunci întemeiat. Distrusă din temelie și pustiită de către tătari, în 1510 și 1512, și apoi în 1538, de către turcii lui Soliman Magnificul, ea nu a mai putut fi reconstruită.
Revenit pe tronul Moldovei în anul 1541, domnitorul Petru Rareș a luat hotărârea, la îndemnul mitropolitului Grigorie Roșca, să construiască în apropiere, pe un deal aflat dincolo de râul Râșca o altă mănăstire, unde să mute întreaga obște de la Bogdănești. Domnitorul i-a dat bani episcopului de Roman, Macarie, pentru a zidi o nouă biserică în stilul obișnuit al epocii. În construirea bisericii, episcopul Macarie a fost ajutat de logofeții Ioan și Teodor Balș.Mănăstirea Râșca era subordonată al Mănăstirii Probota. Biserica construită era de dimensiuni modeste și avea hramul Sf. Ierarh Nicolae. Ea a fost împodobită ca pe una din ctitoriile lui Petru Rareș, cu picturi în frescă realizate de grecul Stamatello Kontras din Zante. De asemenea, au fost construite ziduri împrejmuitoare cu creneluri și turn, pentru a sluji la nevoie ca cetate. Sfințirea mănăstirii a avut loc la 9 mai 1542, fiind aduse atunci moaștele Sfântului Nicolae. În câteva minute vom afla şi alte detalii interesante despre pictura şi arhitectura Mănăstirii Râşca.

Biserica Mănăstirii Râşca a fost construită în timpul domniei lui Petru Rareş, dar a fost extinsă în perioada 1611-1617, de către vornicul Costea Băcioc. Este de remarcat decorația picturală a bisericii, datorită fidelității cu care pictorul din 1827 a reușit să reînnoiască pe alocuri modelel originare. Pe peretele exterior sudic al pridvorului se află un rând de patru medalioane cu monahi (printre care și starețul Isaia).
În pridvorul bisericii se află, sub ocnița tabloului votiv, piatra de mormânt a episcopului Macarie, cel care a înscris în file de letopiseț povestea anilor de domnie ai ocrotitorului său, Petru Rareș, precum și lespedea funerară a mamei lui Alexandru Lăpușneanu. Ambele au fost aduse aici, potrivit tradiției, din pronaosul bisericii. Turnul-clopotniță – cu două etaje, prezintă elemente arhitectonice care permit datarea lui, cu oarecare siguranță, în secolul al XVII-lea.
Turnul are la bază o boltă cilindrică, construită în tehnica bizantină, dublată de arcuri frânte. La primul etaj se află camera în care a fost surghiunit, din ordinul prințului Mihail Sturdza, Mihail Kogălniceanu, pentru că ar fi uneltit împotriva domnitorului. La cel de-al doilea etaj se află clopotnița, ferestrele dinspre interiorul incintei terminându-se într-un arc frânt, specific stilului gotic. Zidul de incintă – este construit de către hatmanul Gavriil Coci, fratele lui Vasile Lupu, fiind prevăzut cu turnuri la colțuri. El a fost reparat și supraînălțat, iar pe latura de nord refăcut din temelie în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Aşa cum vă spun mereu, trecerea anilor şi vremurile şi-au pus amprenta şi pe acest edificiu.

După învingerea lui Ioan Vodă cel Cumplit în Bătălia de la Roșcani din 11 iulie 1572, prin trădarea boierului Ieremia Golia, turcii și tătarii au invadat Moldova. Mănăstirea Râşca a fost atacată şi a rămas în paragină vreo 40 de ani. Între anii 1611-1617, marele vornic al Țării de Jos, Costea Băcioc, a pus la dispoziție averea sa pentru refacerea complexului mănăstiresc, adăugând vechii biserici  un pridvor masiv care a dublat aproape dimensiunile clădiri. Cu prilejul acestor lucrări de extindere, a fost refăcută probabil și turla veche a naosului, schimbându-se radical înfățișarea biserici lui Petru Rareș.
Inițial o ctitorie domnească de proporții modeste, mănăstirea s-a dezvoltat ulterior, devenind una dintre cele mai reprezentative așezări monahale din trecutul Moldovei. Biserica a fost prădată în mai multe rânduri. La începutul secolului al XVIII-lea, Mănăstirea Râșca a început să decadă și să devină pustie atât din cauza tătarilor, cât și ca urmare a închinării Mănăstirii Probota în 1677 de către mitropolitul Dosoftei către Ierusalim. Lucrări de restaurare au mai fost făcute de-a lungul anilor. Este de remarcat că în  anul 1921, a avut loc un mare incendiu care a ars acoperișul bisericii, casa de oaspeți și chiliile cu întreaga gospodărie, astfel încât mănăstirea era amenințată cu pustiirea. Mănăstirea a fost refăcută între anii 1923-1931 prin munca călugărilor, ajutați de popor și de autorități. Noi lucrări de restaurare au avut loc la Mănăstirea Râșca între anii 1965-1968 (în special la turnul clopotniță și la zidul de incintă) și 1972-1991.

Se spune că mai întâi şi mai întâi, a fost adusă de la Bogdăneşti în satul Râşca o bisericuţă din lemn, ctitorie a domnitorului Bogdan I, peste temelia căreia fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare, Petru Rareş, a înălţat o biserică mică, dar cu ziduri din piatră.  Mai mult, în secolul al XIX-lea, din porunca lui Mihai Sturza, Mihail Kogălniceanu a stat şase luni închis  într-o cameră din clopotniţa mănăstirii.Astăzi, se găsesc aici o parte din moaştele Sfântului Nicolae, o parte din moaştele Sfântului Serafim de Sarov şi o bucată din Lemnul Crucii.
În schimb, moaştele aceluia al cărui nume este legat de istoria locului, Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca, au rămas tăinuite. Legenda spune că în 1574, când turcii au năvălit prădând satele şi mănăstirile Moldovei, nenumăraţi oameni şi-au găsit salvarea la Mănăstirea Râşca.
Dar se ştia că locul urma să fie jefuit. A urmat o noapte de priveghere. Oamenii au fost hrăniţi şi împărtăşiţi, iar în zori – trimişi să se ascundă în munţi.În urma lor, stareţul a aruncat clopotele în iazul mănăstirii, nevrând ca ele să încapă pe mâinile turcilor. Apoi, luând icoana Sfântului Nicolae, patronul mănăstirii, a înconjurat locul împreună cu călugării. La final s-au despărţit, căutând adăpost în chiliile sihaştrilor din munţi. La poarta mănăstirii, este un stejar de-o seamă cu mănăstirea. Pe scoarţa lui – un înscris vechi, imposibil de descifrat.Călugării spun că ar fi o însemnare făcută chiar de Petru Rareş, care printr-un miracol nu a fost înghiţită complet de trunchiul copacului nici până în ziua de azi.Dar, oricât de mult au încercat sihaştrii locului, bătrânii şi călugării, nimeni nu a putut să descifreze taina. Mănăstirii Râșca i s-a dat și destinația de a fi închisoare pentru călugării vagabonzi și îndeosebi pentru boierii răzvrătiți împotriva domnitorului Moldovei.

Astăzi am ajuns cu ajutorul undelor  să aflăm istoria Mănăstirii Râşca din judeţul Suceava. Acestea se află la o distanță de circa 15 kilometri de orașul Fălticeni. Biserica mănăstirii este una dintre bisericile medievale din nordul Moldovei pictate în exterior, fiind singura pictată în stil bizantin. La Mănăstire se ajunge de pe Drumul Național Roman-Fălticeni, urmând drumul din partea stângă din dreptul comunei Vadu Moldovei și trecând apoi prin satele Bogdănești și Râșca. Mănăstirea se află la baza unui deal împădurit de pe pitoreasca vale a pârăului Râșca, afluent al râului Moldova. Aşa cum vă spun mereu nu ezitaţi să vizitaţi acest monumet, nu veţi descoperi o părticică din istoria noastră. Dragi ascultători, aici s-a încheiat ediţia de astăzi a emisiunii PE UNDE. Sunt Anca Grâul şi vă mai spun doar atât… Nu uitaţi… Poveştile sunt făcute de oameni… Toate cele Bune !!

 

 

Ediţia nr. 25 – 5 noiembrie 2014

Curtea Domnească din Suceava

Bună ziua, dragi ascultători, şi bine v-am găsit la o nouă ediţie a emisiunii PE UNDE!

Sunt Anca Grâul şi vă invit, în următoarele 60 de minute, să descoperim, împreună, un nou monument istoric din judeţul Suceava. Astăzi, undele ne-au lăsat în localitatea Suceava, unde vom vizita ruinele Curţii Domneşti. Dar, înainte de vorbi despre acest monument istoric, ţin să vă anunţ că un obiectiv de care am vorbit în cadrul acestei emisiuni va fi în sfârşit reabilitat. Este vorba de cazinoul Vatra Dornei. Până îl vom vedea finalizat, să ne întoarcem la Curtea Domnească Suceava.
Edificiul a fost construit, între secolele al XIV-lea și al XVII-lea, în centrul orașului Suceava. Ansamblul „Curtea Domnească” din Suceava a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004.

Prima construcție descoperită pe actualul loc al Curții Domnești datează de la sfârșitul secolului al XIV-lea, din timpul domniei lui Petru I Mușat. Acesta a construit o casă domnească din lemn, de formă dreptunghiulară care era alcătuită din două încăperi, despărțite de un perete cu ușă.
Domnitorul Alexandru cel Bun a refăcut construcția din lemn, ridicând un zid de incintă din piatră și un corp de clădiri prevăzut cu beciuri pe latura de est. În vremea domniei sale, este atestată arheologic existența unui pavaj din prundiș. În a doua jumătate a secolului al XV-lea, un incendiu violent a distrus Curtea Domnească, construcția din lemn fiind complet distrusă.
În timpul domniei lui Ștefan cel Mare s-a reconstruit Curtea Domnească. Peste resturile clădirii din lemn a lui Petru Mușat s-a construit o casă de piatră cu parter, iar clădirea din zid cu beciuri de pe latura de est a fost extinsă spre sud. Lucrările s-au finalizat prin amenajarea unui pavaj de prundiș și lespezi de piatră. Curtea Domnească din Suceava era formată din încăperi cu rol rezidențial, o sală a Sfatului Domnesc și de ceremonial, o locuință-turn și un turn de poartă. Ultimele intervenții s-au efectuat în timpul domniei lui Vasile Lupu. Atunci au fost refăcute pivnițele, amenajându-se intrări boltite din cărămidă și ancadramente de piatră la uși.
Curtea Domnească din Suceava a fost abandonată la sfârșitul secolului al XVII-lea, iar zidurile sale au început să fie demolate sistematic.

Prima construcție descoperită pe actualul loc al Curții Domnești datează de la sfârșitul secolului al XIV-lea, din timpul domniei lui Petru I Mușat. În a doua jumătate a secolului al XV-lea un incendiu violent a distrus Curtea Domnească, construcția din lemn fiind complet distrusă. După definitivarea lucrărilor făcute de Ştefan cel Mare, Curtea Domnească avea forma unui patrulater cu latura est-vest de 67,50 m și cea nord-sud de circa 40 m. Clădirea era o construcție masivă de piatră cu o fundație cu adâncimea de 1,50 m și ziduri groase de 1,60 m. Pe latura de est a turnului de poartă. Se afla o pivniță cu o lungime de 24 m și o lățime de 12 m. În pivniță se pătrundea pe o intrare-tobogan (pe latura de nord) sau pe scări. La Curtea Domnească s-au făcut şi cercetări aheologice

Zidurile fostei curți s-au conservat pe o înălțime ce variază între 1 și 5 m. Cercetările arheologice au scos la iveală numeroase cahle de sobă, unele nesmălțuite și altele smălțuite. Cahlele au ornamentații diverse de la stema Moldovei, la cavaleri în armură sau motive vegetale și animale. În jurul ruinelor, s-a construit un zid din piatră.
În perioada 1998-1999, s-au efectuat aici noi săpături arheologice. Pe o secțiune lungă de 35 m pe direcția N-S, pornind din zidul sudic al curții, a fost descoperit un tezaur monetar format din peste 300 de piese, marea majoritate a acestora fiind sferturi de dinar emiși de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, în perioada 1430-1437, alte trei piese fiind jumătăți de groși emiși de Alexandru cel Bun după anul 1409.
Începând din anul 2000, s-a deschis aici un șantier național de restaurare. În timpul lucrărilor, zona ruinelor a fost împrejmuită cu un gard din panouri metalice, care există din păcate şi acum. Lucrările s-au desfășurat cu întreruperi, din lipsa fondurilor. Din cauza faptului că șantierul era mai mult abandonat, vestigiile istorice au fost invadate de vegetație. În martie 2011, Consiliul Local Suceava a aprobat asocierea cu firma spaniolă Arena. Prin proiect se propune realizarea unei construcții în formă de „U“, din sticlă, ce folosește zidurile actuale și păstrează și arhitectura medievală. Proiectul de reabilitare prevede acoperirea cu sticlă a ruinelor și construirea pe ruine a unei clădiri cu parter și un etaj. La parter urmează să fie amenajate pasarele de sticlă deasupra ruinelor, prin care vizitatorii să poată observa ruinele în detaliu, în timp ce la etaj ar urma să fie amenajată o bibliotecă după modelul celor din Evul mediu, precum și săli de expoziție permanentă și/sau temporară. Costurile au fost estimate la o valoare de 17 milioane de euro, iar autoritățile locale au anunțat că vor încerca să acceseze fonduri europene pentru realizarea acestui proiect.

Curtea Domnească din Suceava, pe lângă Cetatea de Scaun poate fi numită fără îndoială un izvor de legende. Totuşi, cea mai cunoscută dintre ele rămâne cea cum că un tunel ar lega cele două monunte. Ei bine ţin să vă informez, că din păcăte această teoria a fost dezminţătă de cercetători. Se pare că săparea unui tunel pe o asemnea destinţă era practic imposibilă în acea vreame. La Curte veneau mulţi nobili care îşi petreceau lunile călduroase din an acolo. Din păcate Curtea Domnească a încetat să funcţioneze de prin iulie 1675, în timpul domniei lui Dumitrașcu Cantacuzino, când domnitorul a dispus distrugerea cetăţii Suceava. El a fost cunoscut și după porecla „Grecul”. A doua sa domnie a fost rău încercată de o foamete excesivă, astfel încât se spune că oamenii mureau de foame pe stradă, iar lupii intrau în orașe și mâncau cadavrele rămase neîngropate.

Astăzi, am ajuns, cu ajutorul undelor, să aflăm istoria Curţii Domneşti din Suceava. Aceasta se află în zona străzii Ana Ipătescu. V-aş spune, dacă ajungeţi în zonă, să nu ezitaţi să o vizitaţi, dar se pare că vom mai avea ceva de aşteptat. Dragi ascultători, aici s-a încheiat ediţia de astăzi a emisiunii PE UNDE. Sunt Anca Grâul şi vă mai spun doar atât… Nu uitaţi…Poveştile sunt făcute de oameni…Toate cele Bune !!

 

 

Ediţia nr. 24 – 29 octombrie 2014

Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Solca

Bună ziua dragi ascultători şi bine v-am găsit la o nouă ediţie a emisiunii PE UNDE!

Sunt Anca Grâul şi vă invit, în următoarele 60 de minute, să descoperim împreună un nou monumet istoric din judeţul Suceava. Astăzi, undele ne-au lăsat în localitatea Solca, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Edificiul  a fost ctitorit între anii 1612-1622, de domnitorul Ștefan Tomșa al II-lea. Biserica a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Suceava în anul 2004.

La începutul secolului al XVII-lea, localitatea Solca a fost cumpărată de voievodul Ștefan Tomșa al II-lea. Acesta a înălțat aici o ctitorie domnească, cu rol de mănăstire de călugări. Neexistând nicio pisanie, nu se cunoaște anul în care s-a început construirea Mănăstirii Solca. Unele lucrări acreditează anul 1612 ca an al începerii construcției, dar nu există date precise care să sprijine această ipoteză. Cert este că biserica era gata la 18 octombrie 1614, când ctitorul i-a făcut prima danie de sate. Documentele și cronicile aduc precizarea că evenimentele de la sfârșitul primei domnii a lui Tomșa nu i-au permis domnitorului să finalizeze întreg complexul mănăstiresc. În cea de-a doua sa domnie, Ștefan Tomșa al II-lea a construit zidurile împrejmuitoare cu cele patru turnuri de sprijin din fiecare colț, stăreția și chiliile pentru călugări. Lucrările au continuat și după mazilirea ctitorului; într-un document din 2 mai 1635, se menționează că logofătul Cîrstian ar fi construit un turn și un zid de piatră la mănăstire, în timpul domniei lui Radu Mihnea (1623-1626). Ctitoria lui Ștefan Tomșa de la Solca a funcționat ca mănăstire de călugări până la 29 aprilie 1785, când a fost desființată de austrieci, iar biserica mănăstirii a devenit biserică parohială.

Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Solca este un monument caracteristic al arhitecturii moldovenești din secolul al XVII-lea, având elemente arhitectonice ale bisericilor din veacurile precedente, dar și elemente noi. Acest edificiu se aseamănă cu biserica Mănăstirii Dragomirna ca proporții, ornamentație și, într-o anumită măsură, ca plan.
Cele două biserici (de la Solca și Dragomirna) sunt considerate a fi cele mai înalte din nordul Moldovei. Biserica de la Solca are o înălțime de 36 metri și ziduri groase de aproape 2 metri. Masivitatea construcției este demonstrată și de cele patru perechi de contraforturi înalte, cu copertine cu profile gotice, de îngroșarea aparentă a zidurilor care marchează absidele laterale, de prezența unui rând de console mici care susțin acoperișul sau a unor găuri de ventilație care străpung pereții deasupra bolților. Acoperișul lăcașului de cult este din țiglă emailată.
Lăcașul de cult este iluminat în interior prin 10 ferestre de dimensiuni mici, cu chenare dreptunghiulare și amplasate la înălțime. Ele sunt dispuse astfel: trei în pridvor (două în peretele vestic și una în cel sudic), trei în pronaos (două în peretele sudic și una în cel nordic), o fereastră în peretele sudic al camerei mormintelor, câte o fereastră în fiecare absidă laterală și una în axul absidei altarului.
În interior, biserica este împărțită în 5 încăperi: pridvor, pronaos, camera mormintelor, naos și altar. Un element specific al bisericii din Solca este tainița (camera tezaurului), unde se pătrunde printr-o ușă de fier camuflată de stranele din partea de nord-vest a naosului. Tainița se află deasupra camerei mormintelor și se ajunge aici printr-o scară de acces în spirală, destul de înghesuită. Aici se păstrau odoarele mănăstirii în vremuri de restriște, iar astăzi a fost amenajat un fel de muzeu al bisericii în care se află veșminte bisericești, obiecte de cult și cărți vechi.

Desființarea mănăstirii Solca de către habsburgi, în anul 1775, a dus la decăderea complexului mănăstiresc. Între anii 1901-1902, au fost efectuate lucrări de restaurare generală a bisericii din Solca, sub coordonarea arhitectului austriac Karl A. Romstorfer, modificându-i-se forma în oarecare măsură, într-un stil destul de romantic. Cu această ocazie, au fost demolate zidurile despărțitoare dintre pronaos și naos (care încadrau camera mormintelor), iar cele două lespezi funerare au fost ridicate și fixate în cârlige de fier lângă peretele stâng al pronaosului. De asemenea, una din vechile uși interioare a fost mutată în peretele sudic al încăperii mormintelor unde s-a deschis o nouă intrare în biserică. Cu acest prilej, s-a refăcut și acoperișul.
În 1949 a avut loc un incendiu care a distrus acoperișul de pe turlă și altar. Lucrări de întreținere și reparații au avut loc în anii 1951 și 1958. Ultimele lucrări de restaurare datează din anii 1985-1990.

Prea multe poveşti legate de Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel nu am găsit, dar, totuşi, vă pot spune că, în anul 1785, paraclisul „Sf. Gheorghe” din turnul de poartă a fost transformat pentru o perioadă în inchisoare. Chiliile de lemn au devenit locuințe pentru funcționarii depozitului de sare. Biserica  din Solca a fost construită de domnitorul Ștefan Tomșa al II-lea, probabil pentru a-i servi acestuia ca necropolă. Așa se poate explica prezența unei încăperi a mormintelor în incinta lăcașului de cult. Această încăpere a rămas nefolosită, deoarece domnitorul ctitor a fost mazilit și a murit departe de țară, la sfârșitul celei de-a doua domnii. Soția și copiii săi nu s-au bucurat nici ei de privilegiul de a fi înmormântați în biserică. Vă mai spun că, potrivit legendelor locale, Mitropolitul Anastasie Crimca a aruncat un blestem asupra lui Tomşa. Se pare că s-a şi adeverit, pentru că tătarii şi-au adăpostit caii în mijlocul bisericii, transformând-o în grajd.

Astăzi, am ajuns, cu ajutorul undelor, în localitatea Solca, la Biserica Sfinţii „Apostoli Petru şi Pavel”. Solca este situată în inima Bucovinei, în judeţul Suceava, la o altitudine medie de 522 de metri. Se află la o distanţă de aproximativ 23 de kilometri de Rădăuţi. Dacă ajungeţi în zonă, nu ezitaţi să o vizitaţi, veţi descoperi o părticică din istoria noastră.

Dragi ascultători, aici s-a încheiat ediţia de astăzi a emisiunii PE UNDE. Sunt Anca Grâul şi vă mai spun doar atât: Nu uitaţi! Poveştile sunt făcute de oameni! Toate cele Bune !!

 

ARTICOLE ASEMANATOARE

comments

comments




Lasa un raspuns

Fii primul care comenteaza!

avatar

wpDiscuz