full screen background image

Directorul Servicii Comunale Rădăuţi, Nistor Tătar, găsit de ANI în conflict de interese

nistor tatar     Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către NISTOR TĂTAR, consilier județean în cadrul Consiliului Județean Suceava.

Agenția Națională de Integritate a comunicat, vineri:

“În calitate de Director general al S.C. SERVICII COMUNALE S.A. (societate comercială la care acționar unic este Primăria Municipiului Rădăuți), a semnat contractul individual de muncă prin care soția sa a fost angajată în funcția de inspector în cadrul societății comerciale. Ulterior, acesta a semnat și actele adiționale la contractul individual de muncă al soției sale, încheiate la datele de 05 martie 2003, 14 februarie 2005, 01 august 2008, 01 septembrie 2009, precum și fișa postului întocmită la data de 30 septembrie 2004 și, respectiv, fișa postului întocmită la data de 30 august 2011.

Astfel, TĂTAR NISTOR a încălcat dispozițiile art. 301 din Codul Penal al României, conform cărora „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial […] pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi casino online comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, Județul Suceava, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către TĂTAR NISTOR a infracțiunii de conflict de interese.

Persoana evaluată deține în cadrul S.C. SERVICII COMUNALE S.A. funcția de președinte al Consiliului de administrație – începând cu data de 17 octombrie 2001 – și funcția de director general – începând cu data de 11 ianuarie 2008.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.”

comments

comments