full screen background image

Juristul Primăriei Rădăuţi, Cătălina Câmpeanu, va reprezenta Consiliul Local în instanţă

ciocan judecator     Întruniţi, miercuri, în şedinţă de îndată, consilierii locali rădăuţeni au hotărât ca juristul Primăriei, Cătălina Câmpeanu, să reprezinte Consiliul Local Rădăuţi în instanţă, în cauza privind dizolvarea executivului prin hotărâre a Tribunalului Suceava.

Cererea de dizolvare a fost făcută de Prefectură, ca urmare a neîntrunirii deliberativului, două şedinţe consecutive, pe 11 aprilie şi pe 23 mai 2014, când, la fiecare dintre acestea, au ajuns doar 9 dintre cei 19 aleşi locali, în loc de cel puţin zece, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.

Tribunalul Suceava a admis, în luna octombrie, solicitarea Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava.

Situaţia de la nivelul administraţiei locale a municipiului Rădăuţi este fără precedent.

Primarul ales, Aurel Olărean, este suspendat şi trimis în judecată, în stare de arest preventiv, iar atribuţiile legate de funcţia de primar sunt asigurate de viceprimarul PSD, Tiberiu Maerean.

Olărean a fost trimis în judecată, alături de judecătorii Bogdan Bărbuţă şi Daniela Prandea, procurorul Dumitru Dîmbu şi omul de afaceri Constantin Babiuc, pentru fapte de corupţie, în cazul unor decizii privind atribuirea unui teren cu o suprafaţă de peste 40 de hectare.

Unul dintre consilierii locali din Rădăuţi, Traian Andronachi, de profesie avocat, a declarat, săptămâna trecută, în emisiunea “Faţă în faţă”, realizată la Radio Viva FM Rădăuţi, că, după părerea sa, Curtea de Apel Suceava va respinge recursul declarat de către Consiliul Local Rădăuţi împotriva hotărârii de dizolvare a acestuia.

Andronachi: “Din punctul meu de vedere, termenul de judecare a recursului va fi undeva între 27 martie şi 1 aprilie. Dacă vreţi să anticipez, Curtea de Apel va respinge recursul declarat de către Consiliul Local Rădăuţi, deoarece nu s-au respectat condiţiile de forma ad validitatem. Mai exact, ca să poţi înainta un recurs în forma cerută de legiuitor, trebuie să ai calitate juridică în procesul respectiv. Calitatea juridică în procesul respectiv o are Consiliul Local Rădăuţi. Ori, recursul nostru este semnat de 10 sau de 11 persoane care, în timpul şedinţelor de Consiliu Local, au calitatea de consilieri locali. În afara şedinţelor de Consiliu Local, ei sunt persoane fizice. Ori, recursul care este semnat de 10 persoane fizice, în lipsa unei Hotărâri de Consiliu Local, este nul.”

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments