full screen background image

APIA Suceava dă adeverinţe pentru accesarea de credite destinate bunăstării păsărilor

gaini    Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava eliberează adeverinţe fermierilor care intenţionează să acceseze credite de la băncile cu care APIA a încheiat convenţii, în vederea finanţării activităţilor curente.

Directorul executiv, Iacob Caciur, informează că în cauză sunt beneficiarii Măsurii 2.1.5 „Plăţi privind bunăstarea animalelor, pachetul b, păsări”.

Caciur: “Potrivit convenţiilor, la solicitarea fermierului, APIA va elibera o adeverinţă prin care se confirmă faptul că, în perioada 16 octombrie-15 noiembrie 2014, solicitantul a depus cerere de plată pentru Măsura amintită, solicitare aferentă sesiunii întâi a celui de al treilea an de angajament. În acelaşi timp, este precizată şi suma care reprezintă 30% din valoarea cererii de plată. Creditele acordate de bănci fermierilor sunt garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural şi Fondul de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. În conformitate cu Ordinul nr. 703 din iulie 2013 al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, privind condiţiile în care se vor încheia convenţiile dintre instituţiile financiare bancare şi nebancare, pe deoparte şi APIA, de cealaltă parte, în vederea finanţării activităţilor curente ale beneficiarilor plăţilor, respectivele bănci trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării de credite beneficiarilor în cauză, astfel încât dobânda să nu poată depăşi ROBOR 6M+4%, iar comisioanele de rigoare să fie de maxim 1%. Totodată, potrivit aceluiaşi act normativ, băncile sunt obligate să facă dovada că au acordat credite beneficiarilor Axei I-„Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier,”, Axei III-„Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale” şi Axei IV -„Leader”  din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013.”

comments

comments