full screen background image

Niciun caz de turism electoral în judeţul Suceava

videoconf 1411 1     În perioada dintre tururile de scrutin, în județul Suceava s-au semnalat trei incidente electorale.

Este vorba despre furturi de bannere, în Adâncata, și de un banner distrus, în Salcea.

La finalul videoconferinței de astăzi a ministrului de Interne, Gabriel Oprea, cu șefii structurilor teritoriale, prefectul FFlorin Sinescu a precizat că polițiștii și jandarmii au asigurat liniștea și ordinea publică la toate manifestările politice, fără a se înregistra probleme.

Referindu-se la ținerea sub control a turismului electoral, Sinescu a declarat că polițiștii rutieri au controlat, pe 2 noiembrie, 18 curse de transport pasageri, dar nu s-a constat nici un asemenea caz.

Sinescu: “În primul tur de scrutin, nu au fost constatate asemenea încălcări ale Legii. De exemplu, la Poiana Stampei, au ajuns două autocare, undeva, în jurul orei 19, la primul tur de scutin. Aveau documente că veneau din Polonia. Practic, erau în excursie, şi-au dat seama că nu mai ajung în Botoşani, de unde erau, ca să poată vota în timp util. Datorită acestui fapt, au votat la Poiana Stampei. Pe zona de turism electoral, nu au fost semnalate şi nici constatate asemenea fapte.”

videoconf 1411 2

comments

comments




Leave a Reply

avatar