full screen background image

Examen de absolvire pentru elevii Şcolii de Jandarmi Fălticeni

jandarmi falt 01     În perioada 19 – 29 iunie, elevii Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi Fălticeni, seria 2012-2014, susţin examenul de absolvire.

Ceremonia de absolvire şi acordare a gradului militar va avea loc marţi, 1 iulie 2014, pe aleea pietonală din faţa sediului Primăriei Municipiului Fălticeni.

Examenul de absolvire constă în trei probe: proba practică, orală şi scrisă. Comisiile de examen sunt constituite din instructori militari din cadrul şcolii şi ofiţeri specialişti din unităţile Jandarmeriei Române din judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, coordonaţi de reprezentanţi ai Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi Ministerului Afacerilor Interne.

Media generală de absolvire, punctajul obţinut între media examenului de absolvire şi media de şcolaritate din cei doi ani de studiu, constituie criteriul după care se face clasificarea absolvenţilor din cele două şcoli militare de jandarmi, în vederea repartiţiei.

Aceasta va avea loc în sistem videoconferinţă, marţi, 1 iulie, după festivitatea de acordare a gradului de sergent major, care se va desfăşura începând cu ora 11:00.

Premergător începerii examenului de absolvire, elevii jandarmi (5 fete şi 45 de băieţi) au efectuat vizita medicală şi au fost declaraţi „apt”.

Şcoala din Fălticeni a fost înfiinţată la data de 1 noiembrie 2008 şi a devenit instituţie de învăţământ acreditată prin ordin al Ministerului Educaţiei Naţionale începând cu anul şcolar 2013-2014.

comments

comments




Leave a Reply

avatar