full screen background image

Lucrările de apă și canalizare, finalizate pe 20 de străzi din municipiul Suceava

sapaturi     Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a cerut constructorilo, în şedinţa săptămânală de la sediul executivului, să apese pe „acceleraţie”, în aşa fel încât înainte de 24 iunie, atunci când sunt sărbătorite Zilele Sucevei, lucrările de pe străzile centrale şi cele intens circulate să fie date gata.

Lungu: „Avem o categorie de străzi care reprezintă o prioritate pentru noi, în perspectiva Zilelor oraşului. Mă refer la cele din zona centrală, respectiv la Piaţa Mare, în principal la strada Petru Rareş. De asemenea, este de vorba despre zona Complexului Zamca, precum şi de străzile Grigore Antipa şi Iacob Zadik, din Burdujeni. Sigur, nu sunt lipsite de importanţă nici celelalte străzi”.

Primarul este cât de cât mulţumit de ritmul execuţiei, apreciind că, în zilele care vin, vor fi predate cele 20 de străzi pe care compania constructoare Pfeiffer şi le-a asumat prin grafic, astfel încât să se poată trece la conductele şi canalele de pe alte artere, prinse în proiect.

Lungu: „Am înţeles că, în sfârşit, în aceste zile vor fi predate cele 20 de străzi care erau propuse înspre predare. Am reţinut de la inspectorii Primăriei că acestea sunt cât de cât în regulă, urmând ca, pe anumite porţiuni urmează se mai intervină, respectiv acolo unde, în urma ploilor, solul argilos a creat mari probleme. Sperăm ca vremea să ţină cu noi, astfel încât să începem execuţia şi pe alte străzi din proiect”.

Lungu spune că, după aducerea infrastructurii afectate de săpături la starea iniţială, urmează betonările sau asfaltările, după caz, exprimându-şi că, în perioada următoare, până de Sânziene, se va interveni cu  eficienţă şi mai mare.

Prin finanţarea obţinută în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu, în total, în municipiul Suceava, se va realiza extinderea cu circa 31,3 km a reţelelor de alimentare cu apă, pe 76 de străzi, iar reabilitările au drept ţintă 25,4 de km de conducte, de pe 67 străzi din toate cartierele.

Reţelele de canalizare de pe 70 de artere vor extinse cu 32,7 km, iar cele de pe alte 15 străzi, în lungime de 6 km, sunt supuse reabilitării.

comments

comments




Leave a Reply

avatar