full screen background image

A treia tentativă de aprobare a banilor pentru susţinerea sportului sucevean

clsv 0303     Aleşii locali suceveni au, astăzi, o a treia tentativă de aprobarea a fondurilor destinate finanţării, în 2014, a activităţii ramurilor sportive din municipiul Suceava.

Şedinţa este convocată de către primarul Ion Lungu şi survine dezbaterilor de vineri, ţinute în cadrul Comisiei pentru sport a Consiliului Local.

Reamintim că, luni, pe 3 martie, adică exact cu săptămână în urmă, consilierii PDL convocaseră o întrunire de “îndată”, însă, pe motiv de “orgolii politice” – aşa cum avea să susţină primarul Lungu -, aleşii USL au boicotat-o, refuzând să participe la aceasta. De altfel, pentru siguranţa întrunirii cvorumului, şeful executivului declarase că va convoca personal următoarea şedinţă a legislativului.

Faţă de ce s-a întâmplat până acum, noutatea constă că pe masa aleşilor va ajunge o propunere de suplimentare cu 40.000 de lei a fondurilor de 2,5 milioane de lei prinse iniţial în bugetul local pentru finanţarea din fondurile publice destinate susţinerii ramurilor sportive.

Şeful municipalităţii a arătat că banii vor fi luaţi din Fondul de rezervă al bugetului, astfel încât să fie acoperite solicitările suplimentare făcute de consilieri în şedinţa ordinară de la finele lui februarie.

comments

comments




Leave a Reply

avatar