full screen background image

Premieră istorică în relaţiile României cu Franţa

Philippe Gustin      Schimburile comerciale dintre Franța și România au atins un NIVEL RECORD în 2013, de peste 7 miliarde euro, a declarat, marți, ambasadorul Franței în România, Philippe Gustin.

Diplomatul francez a precizat că România constituie un teritoriu în care prezența economică franceză prezintă cea mai mare densitate din lume.

În ceea ce privește forumul de afaceri “Franța – Europa de Sud-Est”, Philippe Gustin a precizat că unul dintre obiectivele acestuia îl constituie facilitarea de întâlniri între partenerii economici potențiali.

“Acest eveniment constituie o ilustrare a voinței pe care o împărtășesc ambele noastre țări pe direcția dezvoltării economice în acest cadru geografic promițător, care este Europa de Sud-Est. Aș vrea să vă subliniez satisfacția mea în ceea ce privește România ca gazdă a acestui eveniment. Europa de Sud-Est este o piață puternică, de 70 de milioane de locuitori, în creștere continuă. România este una dintre principalele economii ale regiunii. Dezvoltarea României a apărut ca o creștere plăcută în 2013, o creștere de 2,8%, și se îndreaptă din ce în ce mai mult către standardele europene cu un cadru financiar din ce în ce mai important de 40 miliarde de euro pentru 2014 — 2020. Noi putem juca un rol important la obiectivul acesta de convergență, mai ales din punct de vedere al investițiilor directe. Este vorba și de un parteneriat privilegiat între Franța și România, după cum ne demonstrează și schimburile noastre comerciale. În 2013, s-a atins un nou record, cu peste 7 miliarde de euro ca valoare a schimburilor comerciale dintre cele două țări, Franța fiind pe locul trei în rândul partenerilor economici ai României”, a spus Philippe Gustin.

Misiunea Economică Ubifrance a Ambasadei Franței la București a organizat Forumul de afaceri ‘Franța — Europa de Sud-Est’, eveniment care se desfășoară pe parcursul a două zile, respectiv marți și miercuri.

La evenimentul de de deschidere au participat premierul Victor Ponta, ambasadorul Franței în România, Philippe Gustin, și directorul general al Ubifrance, Christophe Lecourtier.

La forum sunt prezenți reprezentanții a peste 400 de companii din 14 țări, astfel, evenimentul constituindu-se într-un adevărat tur de forță în domeniul business-ului. Companiile activează în sectoare precum: infrastructură, transporturi, energie, industrie auto, protecția mediului, agricultură și industrie alimentară, e-commerce, IT&C, dispozitive și echipamente medicale.

Cu acest prilej, oamenii de afaceri francezi vor avea ocazia să îi întâlnească pe potențialii parteneri din Europa de Sud-Est, regiune cu 70 de milioane de locuitori și un potențial important de creștere economică.

comments

comments




Leave a Reply

avatar