full screen background image

Guvernul măreşte bugetul la schema de minimis pentru IMM-uri

euroi     Guvernul a aprobat majorarea bugetului pentru ajutoarele de minimis acordate IMM-urilor care fac investiţii, de la 400 milioane lei la 500 milioane lei (125 milioane euro), plata ajutorului efectuându-se până la finele anului 2015, în loc de 2016, cum este prevăzut în prezent.

Statul acordă ajutoare de minimis, în cadrul unei scheme derulate în perioada 2013-2014, de maxim 200.000 euro pentru IMM-urile care fac investiţii, pe o perioadă fiscală de trei ani, dacă aceste firme creează şi păstrează şapte locuri de muncă pe o perioadă de trei ani de la realizarea investiţiei, în cazul sumelor peste 100.000 euro.

“Urmare a interesului deosebit manifestat de reprezentanţii mediului de afaceri pentru schema de ajutor de minimis şi în vederea asigurării accesului la finanţare a cât mai multor operatori economici, se propune majorarea bugetului alocat schemei de la 400 milioane lei la 500 milioane lei. Iniţiatorul previzionează astfel şi o creştere semnificativă a numărului de IMM-uri beneficiare de ajutor de minimis, la aproximativ 2.000”, explică autorităţile măsura adoptată miercuri.

Bugetul alocat ar putea fi suplimentat cu credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finanţare, în valoare de 500 milioane lei, pentru perioada 2013-2014 şi credite bugetare pentru plata ajutorului de minimis, în valoare de 250 milioane lei atât pentru anul 2014, cât şi pentru 2015.

Ajutoarele de minimis se vor acorda IMM-urilor pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi, ca fonduri nerambursabile, în cuantum de 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate pentru finanţare. Ajutoarele trebuie să se încadreze într-un plafon maxim de 200.000 euro, echivalent în lei, respectiv 100.000 euro în cazul firmelor care au activitate în domeniul transportului rutier.

Firmele vor primi aceste ajutoare dacă se angajează că vor păstra angajaţii existenţi la data depunerii cererii de finanţare şi că vor crea, până la finalizarea investiţiei, cinci locuri de muncă, pentru ajutoarele de maxim 100.000 euro, respectiv şapte locuri pentru sumele cuprinse între 100.000 şi 200.000 euro. Dintre acestea, cel puţin două, respectiv trei locuri de muncă trebuie să fie acordate unor persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele trei luni. Firmele trebuie să menţină aceste posturi încă trei ani de la finalizarea investiţiei.

În plus, IMM-urile trebuie să nu mai fi primit ajutoare de minimis pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi (anul fiscal în curs şi 2 ani anteriori) sau, în cazul în care au beneficiat de acestea, suma să nu fi depăşit plafoanele menţionate.

Termenele de soluţionare a cererilor de acord pentru finanţare, respectiv a cererilor de plată a ajutorului de minimis aprobat au fost prelungite de la 30 de zile lucrătoare la 60 de zile lucrătoare.

“Totodată, în vederea asigurării resurselor bugetare necesare susţinerii realizării investiţiilor într-un interval de timp cât mai scurt, precum şi pentru asigurarea echilibrului bugetar asumat prin angajamentele cu organismele financiare internaţionale, perioada de plată a ajutorului de minimis se reduce până la 31.12.2015, cu eşalonarea corespunzătoare a creditelor bugetare necesare pentru
plata ajutorului de minimis”, se preciza în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de guvern.

Anterior, termenul de plată a ajutorului era prevăzut până la finele anului 2016.

“Deschiderea sesiunii de înregistrare on-line a cererilor de acord pentru finanţare se amână până la data de 28.08.2013, la ora 08.30. Această amânare survine în urma faptului că termenul-limită de depunere a declaraţiilor fiscale ale agenţilor economici – 25 ale fiecărei luni – generează vârful maxim de trafic al încărcării sistemului informatic alocat şi coincide în luna august cu o zi nelucrătoare, urmând a fi transferată pentru data de 26.08.2013”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.

comments

comments




Leave a Reply

avatar