full screen background image

Poliţiştii suceveni acţionează cu efective sporite

politisti2     Având în vedere evenimentele organizate şi fluxul sporit de persoane ce se va înregistra în locurile publice în perioada următoare, poliţiştii suceveni vor acţiona cu efective sporite pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică la nivelul tuturor localităţilor, precum şi pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale.

În ziua de Florii (28 aprilie 2013) au fost fi prezenţi la datorie 265 de poliţişti (180 din structurile de ordine publică, 41 de poliţişti rutieri şi 44 de poliţişti din cadrul celorlalte structuri ale IPJ Suceava. Au fost organizate 97 de patrule cu echipaje de poliţie, fiind angrenate 89 de autospeciale de poliţie.

În perioada 28.04 – 06.05.2013, zilnic, 40 de poliţişti rutieri vor acţiona cu 10 aparate radar pe drumurile naţionale şi europene de pe raza întregului judeţ.

De asemenea, în perioada 01 – 03 mai, zilnic, vor fi mobilizaţi peste 250 de poliţişti din toate structurile IPJ Suceava, pentru a se asigura liniştea şi ordinea publică.

Totodată, zilnic, în perioada 28.04 – 03.05, un număr de 12 de poliţişti din cadrul Serviciului Judeţean al Poliţiei Transporturi Suceava vor organiza patrule şi activităţi de menţinere a ordinii publice în câte 15 trenuri şi acţiuni specifice în 7 staţii CFR şi triaje. Poliţiştii TF vor organiza acţiuni de menţinere a ordinii şi siguranţei şi în incinta şi zona Aeroportului Ştefan Cel Mare Suceava.

comments

comments




Leave a Reply

avatar