full screen background image

Primăria suceveană tratează cu administraţiile locale din Siminicea şi Vereşti aderarea la Zona Metropolitană

ionlunguLa şedinţa Comitetului Director de astăzi au fost invitaţi primarii celor 2 localităţi, care şi-au exprimat dorinţa de a face parte din asociaţie. Şeful Zonei Metropolitane, primarul Ion Lungu, a precizat că este aşteptată la discuţii şi conducerea comunei Şcheia, care nu a dorit pînă acum să se alieze “din motive electorale”.

El a mai adăugat că şi alte localităţi situate pe o rază de 20 de kilometri în jurul municipiului reşedinţă „sunt binevenite”. Ion Lungu a mai precizat că noii veniţi ar putea contribui la materializarea proiectelor importante, printre care unul care vizează transportul în comun integrat.

“Ţinta mea e să ajungem la 200.000 de persoane în această zonă metropolitană. E posibil ca pe ideea de 20 de kilometri în jurul municipiului Suceava să mai vină comunele Stroieşti, Dumbrăveni şi Dărmăneşti. Sunt comune care s-ar încadra în această strategie. Am văzut nişte schiţe de proiecte şi sunt şanse mult mai mari de accesare a fondurilor europene pe aceste zone de dezvoltare intercomunitară. Primul proiect este cel pe transport public comun; intenţionăm să îl punem cît mai repede în aplicare”, a declarat primarul Lungu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar