full screen background image

Fălticenenii pot solicita locuri de parcare doar dacă sunt la zi cu plata utilităţilor şi a taxelor locale

primariafalticeniPeste 1.100 de fălticeneni au depus la sediul Primăriei cereri pentru atribuirea de locuri în parcările de reşedinţă.
Municipalitatea a prelungit termenul pentru depunerea documentelor până pe de 31 ianuarie 2013.

Dacă numărul de cereri este mai mare decât numărul de locuri din municipiu, viceprimarul Gheorghe Aldea spune că administraţia va interveni pentru noi locuri.

“S-a prelungit termenul de depunere a cererilor pentru parcările de reşedinţă până la 31 ianuarie. Până acum avem depuse 1.100 cereri pentru locuri de parcare. Numărul de locuri de parcare în municipiu este de 1.600. În funcţie de cererile din zone vom face o centralizare pentru a putea vedea unde mai putem interveni. Este foarte important ca persoanele care îşi doresc locuri de parcare să îşi depună cererile”, a precizat Aldea.

Viceprimarul Gheorghe Aldea a avertizat că fălticenenii vor putea solicita locuri de parcare doar dacă sunt la zi cu plata utilităţilor şi a taxelor locale.

Iată care sunt documentele necesare şi condiţiile pentru depunerea dosarelor:

Solicitantul trebuie să completeze o cerere adresată Primăriei, la care se ataşează certificatul fiscal obţinut de la ghişeul de Taxe şi Impozite, pentru a arăta că este la zi cu taxele şi impozitele locale. Ca o noutate, la Fălticeni, este necesară şi o adeverinţă de la asociaţiile de locatari prin care se arată că solicitantul este la zi cu plata utilităţilor. Mai mult, cetăţeanul trebuie să demonstreze că este proprietarul locuinţei, respectiv al maşinii. Informaţiile sunt ulterior centralizate, ulterior vom face repartiţia la faţa locului”, explică Gheorghe Aldea.

comments

comments




Leave a Reply

avatar