full screen background image

Lipsa patrulelor stradale favorizează creşterea criminalităţii în localurile sucevene

Recentele scandaluri petrecute în localurile din municipiu pun autorităţile locale la treabă.
Primarul Ion Lungu a convocat în această dimineaţă Comisia de Ordine Publică a Consiliului Local, la care au luat parte reprezentanţi ai Poliţiei municipale şi locale, precum şi ai Jandarmeriei.
Ion  Lungu este convins că actele de violenţă care s-au aflat în atenţia sucevenilor sunt “cazuri izolate care nu fac onoare oraşului”, dar care pot apărea “oriunde şi oricând”.
Nu vreau să fiu subiectiv, vreau să cred că sunt nişte cazuri izolate, nu cred că sunt acele găşti de cartier, de interlopi care să bage spaima în oameni. Am curajul să merg la orice oră şi în orice loc din municipiul Suceava şi nu circul nici cu şoferul şi nici cu paza. Cel mai eficient ar fi numărul de patrule. Ne-ar trebui mai multe patrule pe străzi. Aici ne lovim iarăşi de lipsa celor 40 de poliţişti pe care îi avem aprobaţi în schemă, dar nu îi avem şi în realtate”, a declarat primarul.
Edilul şef este de părere că principala modalitate de prevenire a faptelor antisociale este creşterea numărului de patrule pe străzi şi mai puţin montarea camerelor de supraveghere.

comments

comments